Ouăle, carnea de pasăre și produsele lactate obținute de la animalele crescute acasă vor putea fi comercializate legal

ouă
Foto:Monserrat Soldú

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), informează că surplusul de produse alimentare de origine animală (ouă, miere de albine, carne de pasăre, produse lactate etc.), obținut de la animalele întreținute în condiții casnice, va putea fi comercializat legal, în condiții flexibile.

Potrivit informațiilor, proprietarii exploatațiilor nonprofesionale vor putea comercializa legal surplusul de produse de origine animală obținut de la propriile animale, având doar obligația de a deține asupra lor un carnet de sănătate pentru acestea.

Carnetul de sănătate va fi eliberat gratuit de ANSA şi va fi vizat trimestrial de către medicul/felcerul veterinar al circumscripției sanitare veterinare teritoriale, în raza căruia sunt crescute animalele.

Respectiv, comercializarea produselor sus-menționate va fi admisă fie direct din gospodărie, fie în locuri publice determinate în acest scop (piețe agroalimentare, târguri, expoziții, iarmaroace etc.).

Informația pe care trebuie să o cunoască și obligațiile pe care trebuie să le respecte proprietarii exploatațiilor nonprofesionale de animale care doresc să comercializeze surplusul de produse

# Animalele pe care le posedă trebuie să fie identificate și înregistrate corespunzător normelor legale și, în caz de necesitate, să fie tratate cu medicamente de uz veterinar procurate pe bază de prescripție veterinară, eliberată de medicul veterinar din circumscripția sanitar-veterinară sau de alt medic veterinar autorizat.

# Animalele de la care s-au obținut produsele nu trebuie să se afle în perioada de administrare a medicamentelor de uz veterinar.

# Trebuie să aplice toate măsurile de evitare a riscului contaminării animalelor şi trebuie să informeze medicul veterinar al circumscripției/direcția teritorială pentru siguranța alimentelor atunci când constată că produsele destinate vânzării prezintă un risc pentru sănătatea umană sau a animalelor.

# În locurile publice de comercializare a produselor de origine animală, producătorii vor ține cont de regulile de igienă corespunzătoare (vor purta halate, șorțuri, bonete curate) şi vor avea asupra lor un document valid (carnet de sănătate), în care să fie stipulat că animalele nu suferă de boli care pot fi transmise prin intermediul alimentelor.

Sursă: ANSA

Potrivit ANSA, Ordinul nr. 57 cu privire la aprobarea Regulamentului de stabilire a normelor de certificare sanitară veterinară a mărfurilor supuse controlului sanitar veterinar de stat, va intra în vigoare în data de 4 aprilie 2023.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine