A decedat campionul Moldovei la ciclism juniori. Bicicliștii au anunțat o mobilizare masivă și un protest fără precedent

biciclisti-1
Foto: Facebook/Maxim Chumash

Pe data de 22 februarie 2023 a avut loc un accident, în care doi cicliști, copii în vârstă de 12 ani, echipaţi cu echipament vizibil şi căşti de protecție, au fost loviţi de un automobil care ieşise la o depăşire pe partea dreaptă spre acostament. Unul din copii a suferit intervenţii chirurgicale şi se află în stare stabilă la spital, celălalt a decedat astăzi, după ce a stat două zile în comă.

După accident, Alianța Biciclete Chișinău au declarat: „nu avem cuvinte despre tragediile care se țin în lanț, atât în municipiul Chișinău, cât și în afara orașului, pe șoselele naționale. Este cât se poate de clar că atât viteza, cât și infrastructura inadecvată permit ca astfel de incidente să se întâmple. În același timp, lipsa recunoașterii bicicliștilor ca participanți deplini la trafic contribuie cu siguranță”.

După ce s-a aflat despre moartea tânărului Valerian Railean, care era și campion al Moldovei la ciclism juniori, Alianța Biciclete Chișinău a anunțat o mobilizare masivă a tuturor bicicliștilor și o acțiune de protest fără precedent.

„Într-un astfel de moment este extrem de greu de făcut sau zis ceva. Dorim însă să ne canalizăm toată disperarea și furia în a ne mobiliza și cere odată și odată schimbări, înainte să fie următorul caz inevitabil. De aceea, anunțăm o mobilizare masivă a tuturor bicicliștilor și o acțiune de protest fără precedent”.

Organizatorii protestului au reamintim că vara trecută au început discuții cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova despre identificarea unor pași clari pentru a crește siguranța bicicliștilor pe drumurile naționale.

Potrivit Alianței Biciclete Chișinău, au început să fie luate ceva măsuri, precum desemnarea în cadrul ASD a unei persoane care să studieze alinierea normativelor naționale cu cele europene privind infrastructura de biciclete și preluarea ghidului de proiectare elaborate de Federația Bicicliștilor din România.

„Implementarea noii infrastructuri se mișcă prea încet și este nevoie de atragerea investițiilor anume pentru dezvoltarea acestui domeniu și de angajarea persoanelor care își vor dedica lucrul pentru promovarea acestui domeniu”, a mai adăugat Alianța Biciclete Chișinău într-o postare pe rețelele de socializare.


În luna august 2022, a fost organizată o altă acțiune de protest care a mobilizat comunitatea ciclismului după ce campioana națională la ciclism Ana Rodina a fost lovită frontal de un șofer. În urma celor întâmplate, Ana a suferit o intervenție chirurgicală de reconstrucție a brațului și a trecut prin câteva operații.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente