Mai mulți boxeri din Muntenegru nu au fost lăsați să intre în Moldova pentru a participa la un turneu internațional

sportivi Muntenegru
Foto:Clubul de box Budva - Montenegru/Facebook

Mai mulți Boxeri din orașul Budva, Muntenegru, li s-a interzis intrarea în Republica Moldova. Potrivit paginii oficiale de Facebook a clubului, sportivii urmau să participe la turneul internațional de box „Pavel Lusceschii”, care va avea loc la noi în țară în perioada 15-17 februarie. Reprezentanții Poliției de Frontieră au comunicat pentru #diez că aceștia „nu întruneau condițiile” pentru a intra în Republica Moldova.

„În timpul călătoriei de astăzi, echipa noastră s-a confruntat cu o situație neașteptată și neplăcută. Și anume, la aeroportul din Chișinău, poliția nu a permis echipei noastre să intre în Moldova, fără a da vreo explicație concretă. După mai multe ore de așteptare, li s-au luat documentele și li s-a ordonat să se întoarcă cu primul avion care pleacă mâine la ora 9.20 spre Istanbul, și abia seara la ora 19.40 de la Istanbul la Podgorica. Astfel, călătoria prin aeroporturi va dura aproape două zile întregi înainte de a se întoarce acasă”, se arată în postarea clubului de box din Muntenegru.

În același timp, Poliția de Frontieră din Republica Moldova a precizat pentru #diez că în ultimele 24 de ore mai mulți cetățeni străini au primit refuz de intrare în Republica Moldova, pe motiv că nu întruneau condițiile pentru autorizarea trecerii frontierei de stat.

„Amintim că după data 24 februarie 2022, odată cu instituirea situației de urgentă legată de război în imediata apropiere de frontiera de stat a Republicii Moldova, la intrarea în țară toți cetățenii străini trec un control special, în contextul excluderii unor riscuri de securitate”, a comunicat pentru #diez comisara Raisa Novițchi, reprezentanta Poliției de Frontieră.


Ieri, 14 noiembrie, au apărut mai informații în spațiul public că mai mulți suporteri sârbi au primit refuz de intrare în Republica Moldova, pe motiv că nu întruneau condițiile pentru autorizarea trecerii frontierei de stat. Aceștia urmau să ajungă la meciul de fotbal Sheriff Tiraspol – Partizan, care, în cele din urmă, se va juca fără spectatori.


Pe 13 februarie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a oferit mai multe detalii despre planul Rusiei de a destabiliza situația în Moldova. Ea a precizat că planul Kremlinului pentru perioada următoare ar fi atacuri la adresa instituțiilor statului și luare de ostatici – acțiuni care ar urma să fie întreprinse de diversioniști camuflați în civil. Potrivit acesteia, Rusia vrea să antreneze persoane cu pregătire militară din Belarus, Rusia, Serbia și Muntenegru pentru a ataca edificii ale statului. 

Cu reacții la declarațiile Maiei Sandu au venit autoritățile din Rusia și Serbia.

Rusia spune că afirmațiile Maiei Sandu sunt nefondate și neîntemeiate: „Este evident că adevăratul obiectiv al Kievului, care a lansat dezinformarea despre «planul rus de destabilizare a Moldovei», este atragerea Chișinăului într-o confruntare dură cu Rusia”.

Autoritățile din Serbia neagă că cetățenii săi ar putea fi implicați în pregătirea acțiunilor militare în scopul destabilizării Republicii Moldova.


În data de 9 februarie 2023, în cadrul summitului Uniunii Europene de la Bruxelles, Volodâmâr Zelenski a spus că serviciile de securitate ucrainene ar fi intrat în posesia unui document rusesc care arată cine, când și cum vrea să distrugă Republica Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente