Din 1 martie, toți pediatrii din instituțiile medicale publice vor fi transferați în instituțiile de medicină primară

Foto:Pavel Danilyuk

Ministra sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat despre faptul că a semnat ieri, 10 februarie 2023, un ordin care dispune transferarea tuturor pediatrilor din secțiile consultative ale spitalelor raionale sau ale instituțiilor medico-sanitare publice (CCD) în instituțiile de medicină primară, alături de medicii de familie.

De asemenea, ordinul semnat de către ministră prevede următoarele:
# toți copiii cu vârsta de până la cinci ani se vor afla și în supravegherea permanentă a pediatrului, nu doar a medicului de familie;
# toți copiii de până la 18 ani, care suferă de boli cronice, sunt frecvent bolnavi sau au dizabilități, se vor afla și în supravegherea pediatrului;
# toți copiii vor avea acces liber gratuit la consultația pediatrului, fără trimitere de la medicul de familie;
# toți copiii în situații de urgență, la adresarea în instituții medicale după consult, vor fi deserviți în regim prioritar;
# medicii pediatri vor beneficia de supliment la salariu pentru aceste activități.

Prevederile sus-menționate vor intra în vigoare de la 1 martie 2023.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine