Un mod de relaxare, o pasiune sau un refugiu, indiferent de percepere, o carte bună va avea întotdeauna aprecierea cititorului. Pe lângă frumoasele romane de dragoste și a finalurilor fericite cu care suntem obișnuiți, realitatea își are propriile reguli. Descoperă mai jos o serie de lecturi bazate pe dezvăluirile femeilor din țările islamice și ale oamenilor care au supraviețuit Holocaustului.
Oameni cu povești de viață tulburătoare și-au expus trăirile printre filele cărților. Mărturisite sub anonimat sau în cadrul conferințelor internaționale, aceștia și-au reamintit cât i-a costat libertatea. Perioada anilor 1933-1945 a ajuns în istorie cu un șir de evenimente sumbre, cuprinzând cei 12 ani intenși de masacrare a evreilor. Câteva decenii mai târziu, când pe continentul european pare să se așterne liniștea, apar noi conflicte și tulburări în țările islamice. Lipsirea femeilor de drepturi, violurile și prostituția forțată au fost acțiunile care au luat amploare pe scară internațională.
Holocaust reprezintă termenul care se folosește pentru a descrie cel mai crud masacru din istorie. Exterminarea persoanelor, majoritatea evrei, în lagărele de concentrare, a fost parte a politicii conducătorului absolut al Germaniei naziste, Adolf Hitler. Auschwitz-Birkenau se considera a fi cel mai mare complex de lagăre de exterminare din timpul celui de Al Treilea Reich, construit în Polonia. Evadările erau foarte rare, posibile datorită infiltraților polonezi și a localnicilor din apropiere. După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial și a căderii puterii naziste, supraviețuitorii genocidului au avut curajul de a-și prezenta poveștile printre filele unor romane. O parte dintre ele au devenit bestsellere, surse de informare pentru alți scriitori, dar și regizori.
#1. Un băiat de pe lista lui Schindler – Leon Leyson
#2. Jurnalul Annei Frank – Anne Frank (1929-1945)
#3. Viața după Auschwitz – Eva Schloss (1929)
#4. Am supraviețuit – Yvonne Redgis-Klug
#5. Farmacistul de la Auschwitz – Patricia Posner
#6. Evadare de la Auschwitz – Joel C. Rosenberg
#7. Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne
#8. Hoțul de cărți – Markus Zusak
#9. Naziștii și drogurile – Norman Ohler
În urma statisticilor, se estimează că numărul de victime ale Holocaustului a fost de circa șase milioane. Și dacă asemenea evenimente ar fi trebuit să reprezinte o lecție dureroasă pentru omenire, la polul opus lucrurile vorbeau despre altceva. Pe continentul asiatic, în arealul cuprins de țările islamice, la sfârșitul anilor ’70 încep zvonurile despre un șir de proteste, revolte, revoluții în scopul răsturnării puterii în stat:
# 1979 – Revoluția iraniană. Instaurarea conducerii liderului suprem Ayatollahului Ruhollah Khomeini;
# 1994 – înființarea mișcării musulmane sunnite politico-religioase Talibane în Pakistan și Afghanistan;
# 1999 – înființarea grupării sunnite Statul Islamic (ISIS/Daesh), activă în Siria și Irak;
# august 2021 – talibanii își reinstaurează conducerea în Afghanistan;
# septembrie 2022 – uciderea Jinei Masha Amini în Teheran, Iran din lipsa comportamentului și vestimentației islamice.
Fiind o problemă actuală și astăzi, începând cu anii 2000, un număr tot mai impresionat de femei din țările promotoare ale islamului au început să-și mărturisească trăirile. Pe lângă romanele de succes, acestea și-au expus poveștile în cadrul întâlnirilor conferențiale, făcându-și vocile auzite. Astfel Malala Yousafzai, una dintre victimele politicii talibanilor, ajunge să fie cea mai tânără deținătoare a Premiului Nobel pentru Pace (2014). În continuare, îți propunem o listă de romane ale mărturisirilor femeilor supuse nedreptăților.
#1. Eu sunt Malala – Malala Yousafzai (Pakistan)
#2. Povestea Faridei – Farida Khalaf (Irak)
#3. Cel care mă așteaptă – Parinoush Saniee (Iran)
#4. Am fost sclava Daesh – Jinan (Irak)
#5. Eu voi fi ultima – Nadia Murad (Irak)
#5. Prizonieră în Teheran – Marina Nemat (Iran)
#6. Vândută la 13 ani – Patricia McCormick (Nepal)
#7. Arsă de vie – Souad (Cisiordania)
#8. În pielea unei jihadiste – Anna Erelle (cucerirea șefului unei grupări islamice din Siria)
#9. Măritată cu forța – Leila (imigrantă marocană din Franța)
Din august 2021, problema drepturilor femeilor a reînceput în Afghanistan din momentul în care talibanii și-au instaurat puterea. Tinerele au fost private de educația secundară, urmând apoi impunerea unui cod vestimentar strict. De asemenea, femeilor li s-au redus rolul din sfera vieții economice și politice, dar și dreptul liberei circulații neînsoțite.
Autoare: Valeria Jidraș