Nicoleta Lisevici, una dintre corespondentele #diez din liceu, ne-a obișnuit cu recomandări de lectură săptămânale. Dacă tot suntem responsabili și respectăm normele de autoizolare, Nicoleta ne sugerează trei cărți pe care le putem citi în această săptămână pentru a petrece timpul cât mai util și plăcut. Deci, să vedem ce opere mai citesc liceenii cât stau acasă.

Cărțile sunt leac pentru suflet, după părerea mea, așadar zic să citim ca să avem sufletele împlinite. Și, din motiv că stăm acasă, după cum v-am obișnuit, poftim o nouă porție literară.

# „Oamenii fericiți citesc și beau cafea” de Agnes Martin Lugand

Romanul ilustrează povestea unei doamne, Diane, din Paris, însă asupra căreia s-a abătut o mare nenorocire: i-au murit soțul și fiica. Când a simțit că totul stă în loc, la îndemnul partenerului său de afaceri, dar și prieten al familiei, aceasta părăsește Parisul – oraș care pe multă vreme va rămâne în memoria ei drept locul care i-a furat familia și i-a provocat o mare depresie. Diane alege să îndeplinească o mai veche dorință a fostului ei soț și se refugiază departe de lume, într-o mică așezare din Irlanda. Acolo, întâlnirea cu un bărbat, arogant de la început, îi va răsturna viața și o va face să guste din nou din fericirea vieții, dar nu pentru multă vreme. De asemenea, spre fericirea celor care au citit deja acest roman, a apărut și volumul II.

# „Acolo unde cântă racii” de Delia Owens

„Un roman de o frumusețe tulburătoare.” – afirmă cei de la The New York Times Book Review.

„Acolo unde cântă racii” este povestea unei tinere pe nume Kya, prin prisma căreia autorul explorează modul în care izolarea afectează comportamentul uman. Sensibilă și inteligentă, Kya este o tânără care a crescut singură în ținuturi luxuriante de pe malul oceanului, natura devenind pentru ea un adevărat prieten. Tânăra dorea să fie iubită, însă totul se schimbă când frumusețea ei atrage, în același timp, doi tineri.

Acțiunile care urmează vă vor frapa la sigur, căci viața ei capătă alt sens, însă totul era prea frumos să fie adevărat, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâmă noua existență.
„Acolo unde cântă racii” e despre maturizare, natură, iubire și… misterul unei crime.

# „Danton” de Camil Petrescu

Puțină dramaturgie? Vorbim pentru prima dată în cadrul acestei rubrici despre o operă dramatică. Dacă vreți să cunoașteți subtilitățile revoluției franceze din epoca modernă, atunci lecturați cu îndrăzneală această dramă, căci după părerea mai multor critici este o „reconstituire dramatică” a istoriei franceze din timpul revoluției. Această operă povestește istoria a doi conducători de grupări revoluționare: Danton și Robespierre. Pe lângă aceasta, prin prisma revoluției, opera redă afinitățile și subtilitățile omenești precum prietenia, iubirea, responsabilitatea, dar și trădarea. Subiectul gravitează în jurul lui Danton și Robespierre, care inițial, ca membri ai aceleiași grupări erau prieteni, însă ulterior Robespierre a fost cel care a semnat moartea prin ghilotină a lui Danton, neștiind că după moartea fostului companion, același lucru îl va aștepta și pe el.

Ne spălăm pe mâini și trecem la o nouă carte, lectură plăcută!

Autoare: Nicoleta Lisevici