(video) Igor Dodon a fost eliberat să plece peste hotare de către CSJ. Care sunt motivele din spatele acestei decizii

dodon
Foto:Facebook/ Igor Dodon

Lui Igor Dodon i s-a permis să plece peste hotare în perioada 28 ianuarie – 5 februarie 2023. Decizia a fost luată cu puțin timp în urmă de judecătorii Curții Supreme de Justiție. Procurorul Petru Iarmaliuc a fost categoric împotrivă, argumentând că orice altă persoană împuternicită ar putea să meargă.

UPDATE: Procuratura Anticorupție a comentat eliberarea lui Igor Dodon. Reprezentanții acesteia au afirmat că „procurorul de caz a solicitat să fie verificate circumstanțele indicate în acele documente medicale, cu audierea medicilor care au eliberat aceste prescripții cât și respingerea cererii depuse de către apărători, deoarece aceasta nu întrunește prevederile legale: nu au fost stabilite și dovedite circumstanțele personale excepționale ale inculpatului Igor Dodon”. Totuși, „cererea procurorului privind audierea medicilor pentru a verifica necesitatea excepțională de a se deplasa pe teritoriul României a fost respinsă, totodată, fiind admisă cererea apărătorilor inculpatului Igor Dodon, privind eliberarea încuviințării părăsirii teritoriului Republicii Moldova, pentru perioada 28 ianuarie 2023-05 februarie 2023, de către inculpat”.

Decizia a fost luată la cererea avocaților, pe motiv că Dodon trebuie să-și însoțească fiul cel mai mic la un tratament de reabilitare post-COVID.

Procurorul Petru Iarmaliuc a fost categoric împotrivă, argumentând că orice altă persoană împuternicită ar putea să meargă, și nu neapărat Igor Dodon.

„Au fost prezentate niște fotocopii ale unor documente care, în opinia mea, trebuiau verificate de instanță prin audierea persoanei care a întocmit aceste documente și să constatăm care sunt circumstanțele excepționale personale anume ale lui Igor Dodon de a pleca peste hotare. Este o decizie definitivă, deci nu o putem contesta. Dar poziția mea a fost exprimată în instanță și nu mi-o schimb. Nu au fost prezentate suficiente probe pentru a admite această cerere și nu au fost verificate acele circumstanțe excepționale. Nu este motiv că fiul are nevoie de careva tratamente. În Republica Moldova nu se poate face tratament? Avem și noi medici competenți și servicii medicale superioare. Plecarea peste hotare este o circumstanță care ar putea afecta procesul penal prin interacțiunea cu alte persoane, inclusiv în România”, a declarat Petru Iarmaliuc.

Sursă video: jurnal.md


Amintim că, în data de 18 august, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis demersul procurorilor de a prelungi arestul preventiv la domiciliu a ex-președintelui Republicii Moldova Igor Dodon pentru încă 30 de zile.

Menționăm că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon a fost reținut pe 24 mai pentru 72 de ore în urma perchezițiilor care au avut loc la domiciliul acestuia. Dânsul este bănuit de trădare de patrie, de corupere pasivă, de acceptarea finanțării partidului de către o organizație criminală și de îmbogățire ilicită.

Perchezițiile au loc în cadrul dosarului „Kuliok”. Mai exact, este vorba de imaginile video din anul 2019 de la sediul PDM în care Vlad Plahotniuc i-a transmis o pungă, în care ar fi fost bani, președintelui Igor Dodon.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente