Guvernul a aprobat o hotărâre prin care își propune să simplifice procesul de documentare a vehiculelor care sunt supuse inspecției tehnice. Prin urmare, din 1 ianuarie 2023, ecusonul de testare tehnică nu va mai fi lipit pe vehicul.
Acesta va fi inclus în Raportul de inspecție tehnică și va avea o altă formă. Mai exact, ecusonul va fi substituit cu un cod de bare de format 1D, care va fi generat automat de sistemul informațional.
Autoritățile responsabile de control în trafic vor verifica inspecția tehnică a automobilului prin intermediul datelor din Sistemul informațional „AUTOTEST”, care sunt disponibile pe platforma de interoperabilitate „MConnect”.
Potrivit autorilor proiectului, excluderea ecusonului va reduce cu cel puțin 10 lei costul pentru fiecare unitate de transport supusă inspecției tehnice (pentru primele 6 luni ale 2022 este vorba de 3 065 160 de lei), precum și va exclude necesitatea de a veni periodic la sediul Agenției pentru ridicarea rapoartelor de inspecție tehnică și ecusoanelor.
Totodată, proiectul nu exclude obligația de a supune anual vehiculul inspecției tehnice pentru a putea circula pe drumurile publice, iar pentru nerespectarea acestei obligații, în conformitate cu prevederile Codului Contravențional, poate fi interzisă exploatarea acestuia prin retragerea plăcilor cu numărul de înmatriculare.
Documentul aprobat poate fi consultat aici.






