Ministerul Afacerilor Interne a comunicat noi informații privind racheta identificată astăzi în raionul Briceni. Astfel, în urma investigațiilor și verificărilor tehnice specializate ale Bombteh din cadrul IGP, riscurile de explozie au fost excluse.
„Specialiștii în expertiză tehnico-explozivă ai Bombteh din cadrul IGP au examinat corpul rachetei și alte patru elemente ale acesteia, depistate în diferite zone, concluziile acestora fiind că nu există material exploziv pe acest obiecte supuse cercetării”, se arată într-un comunicat emis de MAI.
La momentul de față, IGSU asigură suportul pentru ca specialiștii să continue cercetarea la fața locului. Obiectele respective urmează să fie ridicate și transmise către Procuratura Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Reamintim că, astăzi, în jurul orei 15.15, pe fondul bombardamentelor masive din Ucraina, o patrulă Poliției de Frontieră a identificat locul căderii unor elemente ale unei rachete, într-o livadă din apropierea orașului Briceni.
În conformitate cu planul de contingență al MAI, poliția de frontieră și-a intensificat patrularea și a ridicat gradul de alertă în zona inspectoratelor Briceni și Ocnița.
E de menționat că acesta nu e primul caz de identificare a unor bucăți de rachete pe teritoriul Republicii Moldova. Un alt caz a avut loc în dimineață zilei de 31 octombrie, atunci când o rachetă rusească doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean a căzut în extremitatea de nord a localității Naslavcea din Republica Moldova, aflată la granița cu Ucraina.
Totodată, MAI a atenționat că spațiul Republicii Moldova a fost survolat de rachete rusești de mai multe ori de la începutul războiului din Ucraina.