(foto) Au început „referendumurile privind aderarea la Federația Rusă” în Donețk, Luhansk, Herson și Zaporijjea

referendumuri
Foto:Profimedia Images

În această dimineață, în jurul orei 8.0, au început „referendumurile privind aderarea la Federația Rusă” în așa zisa Republică Populară Donețk și în așa zisa Republică Populară Luhansk, precum și în regiunea Herson și în teritoriile eliberate din regiunea Zaporijjea, transmite TASS.

Conform presei ruse, referendumurile pe aceste teritorii vor dura până în data de 27 septembrie, iar în primele patru zile în republicile autoproclamate și regiunile ocupate, comisiile electorale vor veni în casele localnicilor, precum și în locurile publice, pentru a obține părerea oamenilor. Secțiile de votare din regiunile Luhansk, Zaporijjea și Herson vor fi deschise până în ultima zi a referendumurilor.

Potrivit publicației, în Donețk și Luhansk, localnicii au fost întrebați dacă „susțin intrarea republicii în Rusia ca entitate constitutivă a federației?”. În regiunile Zaporijjea și Herson, buletinele de vot conțin întrebarea: „Sunteți în favoarea ieșirii din Ucraina, formării unui stat independent de către regiune și intrării acestuia în Federația Rusă ca parte a acesteia?”

De asemenea, secții de votare au fost deschise și pe teritoriul Federației Ruse.


Ținem să menționăm că miercuri, 21 septembrie, Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială în Rusia.

Reamintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente