Peste 340 000 de copii vor frecventa școala în acest an. Numărul elevilor a crescut în comparație cu anul trecut

1 septembrie (34)
Foto: #diez

În acest an circa 340 000 de copii vor frecventa școala. Numărul elevilor a crescut cu 3 000 în comparație cu anul trecut. Potrivit lui Veaceslav Ioniță, expert în politici economice, această creștere se datorează exclusiv proceselor demografice din ultimii câțiva ani, când numărul de copii de vârsta școlară înregistrează o ușoară creștere, iar migrația copiilor peste hotarele țării s-a temperat și chiar înregistrează o ușoară descreștere.

Potrivit datelor prezentate de expert, acum 24 ani în anul de învățământ 1997/98 Moldova a înregistrat cel mai mare număr de elevi în școli. În acel an 652 700 de elevi au mers în cele 1 545 de școli. Apoi, timp de 20 de ani, numărul de elevi a scăzut continu sub influența a trei factori și am atins minimul în anul de învățământ 2016/17, când la școală au mers 332 700 de elevi. În această perioadă numărul de elevi din Moldova s-a redus exact de două ori, iar numărul de școli cu 17 % ajungând la 1 289 de școli. Drept consecință, dacă în 1997 în mediu Moldova avea 422 de elevi într-o școală, atunci în 2016 numărul lor s-a redus până la 252 de elevi într-o școală. Astăzi avem 275 de elevi într-o școală.

Sursa foto: ionita.md

Numărul elevilor din școlile din Moldova este influențat de trei factori de bază: natalitatea redusă și scăderea numărului de copii, migrația externă, migrația internă. Potrivit lui Ioniță, chiar dacă avem o stabilizare a numărului de elevi în școli, iar în următorii ani va fi înregistrată chiar o ușoară creștere, totuși în plan teritorial probleme se acutizează și avem raioane, care la propriu rămân fără copii.

Sursă foto: ionita.md
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente