Igor Dodon confirmă că și-a procurat bilete de avion, însă asigură că acestea nu au legătură cu evadarea

Dodon declaratii
Foto:captură ecran

Igor Dodon a scris o nouă postare pe pagina sa de Facebook în care confirmă că și-a procurat bilete la avion pentru aceste zile, însă dă asigurări că nu avea scopul să evadeze din țară, așa cum spun procurorii pe caz.

„Un alt detaliu legat de percheziții. L-am anunțat pe procurorul pe caz că am bilete la avion peste câteva zile și dacă trebuie să le anulez, dacă trebuie să preîntâmpin aeroportul că nu voi zbura, precum și să anunț persoanele cu care urma să am întrevederile planificate cu mult timp în urmă. Menționez că biletele le-am procurat pe 16 mai, în timp ce despre deschiderea dosarului penal împotriva mea procuratura a anunțat pe 18 mai. Deci între procurarea biletelor și dosarul penal nu a existat din start nicio asociere, nici nu se știa că îmi va fi deschis acest dosar penal. Și am fost uimit să aud cum procurorul pe caz a declarat apoi, absolut fără scrupule, în instanță și la presă, că am luat bilete ca să evadez. S-a procedat foarte urât, a fost lansată public o minciună care denigrează imaginea mea ca politician, ceea ce o dată în plus mă face să nu am încredere în corectitudinea, independența și profesionismul procurorilor”, a scris Dodon.

Amintim, conform procurorul de caz, Petru Iarmaliuc, Dodon planifica să plece pe 26 mai din Republica Moldova și anume din acest motiv s-a insistat pentru arestarea acestuia.

Fostul președinte al țării este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile la domiciliu. Acesta a fost reținut pe 24 mai pentru 72 de ore în urma perchezițiilor care au avut loc la domiciliul acestuia. Dânsul este bănuit de trădare de patrie, de corupere pasivă, de acceptarea finanțării partidului de către o organizație criminală și de îmbogățire ilicită.

Perchezițiile au loc în cadrul dosarului „Kuliok”. Mai exact, este vorba de imaginile video din anul 2019 de la sediul PDM în care Vlad Plahotniuc i-a transmis o pungă, în care ar fi fost bani, președintelui Igor Dodon.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente