Procuratura a pornit un dosar penal pe marginea cazului din parcul „Alunelul”, soldat cu decesul unui copil

alunelul
Foto:KP.md

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Buiucani, a pornit un dosar penal pe marginea cazului din parcul „Alunelul”, care s-a soldat cu decesul unei fetițe de un an.

Potrivit autorităților, urmărirea penală se face pe faptul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoane publice a obligațiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconștiincioase față de ele, care a cauzat decesul unei persoane, infracțiune prevăzută.

„Prin urmare, informăm că, la această etapă, urmărirea penală este în plină desfășurare, la moment fiind efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală, respectiv la apariția unor informații relevante pentru opinia publică, procuratura va reveni cu actualizări pe acest caz”, se arată într-un comunicat emis de Procuratura Generală.

Amintim că, în data de 14 mai 2022, o fetiță în vârstă de un an a fost lovită de o secțiune de arbore, rupt de pe trunchiul acestuia, în timp ce copilul se afla împreună cu rudele în parcul „Alunelul”, situat pe strada Calea Ieșilor din municipiul Chișinău.

Fetița a fost transportată în Secția reanimare a Spitalului Clinic Municipal Pentru Copii din capitală, însă, ca urmare a leziunilor corporale primite, aceasta a decedat în seara aceleiași zile.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine