Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi, 5 mai, decretul privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.
Ajutorul financiar nerambursabil va fi utilizat pentru implementarea proiectelor care să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova. În special, sunt vizate domeniile: energetic, transport, mediu, infrastructură, micul business, independența mass-media, reforma administrației publice, sănătate, cultură, turism. Preponderent, fondurile vor fi canalizate în regiuni – în sate, astfel ca banii să aducă beneficii directe fiecărui cetățean.
Mijloacele financiare vor fi oferite pe parcursul a șapte ani. Totodată, în vederea asigurării absorbției complete de către Republica Moldova a fondurilor puse la dispoziție de către Guvernul României, implementarea acestuia poate fi prelungită pentru o perioadă de până la trei ani.
Pe 10 martie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat acest proiect cu votul a 63 de deputați.






