Andrei Goraș – tânărul care a revenit în Moldova după două programe de studii în Marea Britanie, iar acum lucrează într-un start-up internațional

My project (1)
Foto:colaj #diez/arhivă – Andrei Goraș

„Să lucrezi într-un start-up e precum ai face un MBA (Master of Business Administration). Ai mentorat din partea fondatorilor de la care înveți cum se lansează și cum se conduce o afacere. În cadrul unui start-up însușești și HR, și Finanțe, și Sales, și Operațiuni, și Marketing. Ai oportunitatea să colaborezi cu juniori sau seniori, ca la rândul tău să aduci plus valoare companiei”.

După cei câțiva ani de licență și de master în Finanțe și Bănci petrecuți la Middlesex și Lancaster University în Marea Britanie, Andrei Goraș a ales să revină acasă pentru a demonstra că „se poate și aici”. Ca să înțelegem mai bine cum stau lucrurile într-un start-up și cum e să-ți faci o carieră la tine acasă, vă îndemn în cadrul acestui interviu să-l cunoaștem pe Andrei – Operations Manager la Index.

Andrei Goraș a ajuns în Marea Britanie după ce depus dosarul pentru Middlesex University (MDX) din Londra prin platforma UCAS. Dosarul a trebuit să conțină diploma de bacalaureat, un certificat de la Ministerul Educației și IELTS. A ales această universitate din două motive: pasiunea pentru finanțe și recenziile primite de la prietenii care au studiat acolo.

Cu absolvenți de renume, precum Vivienne Westwood, Nick Harvey sau Lady Sarah Chatto,  Middlesex University este o instituție progresivă scopul căreia e să formeze lideri internaționali în finanțe, management și economie.

Middlesex University. Arhivă: Andrei Goraș

Cum e să-ți faci studiile de licență și master în Marea Britanie

Calitatea studiilor și atitudinea prietenoasă a profesorilor sunt doar câteva din motivele pentru care Andrei a îndrăgit Londra și care au contribuit la formarea lui profesională, ulterioară. „Profesorii de la Middlesex University ne erau prieteni și nu simțeam atât de mult ierarhia profesor-elev. Orele lor aminteau mai mult niște workshop-uri cu puțină teorie și multă practică despre audit, expertiză, analiză și gestiune financiară. Aveam în fața noastră profesori de calibru cu experiență în domeniu de zeci de ani.”

Cât timp a fost student, Andrei a lucrat part-time și s-a implicat în mai multe competiții, precum Universities Business Challenge: „Cerința era să stimulăm crearea unei companii care produce energie solară și să explicăm cum va avea loc organizarea internă și gestionarea proceselor de lucru în cadrul acesteia. Din cele cinci echipe participante, echipa noastră a luat primul loc, ceea ce a însemnat, o excursie în orașul Oxford”, ne zice cu mândrie Andrei.

Orașul Lancaster. Arhivă: Andrei Goraș

Londra este unul dintre cele mai cosmopolite orașe ale lumii, cu 270 de naționalități, 300 de limbi vorbite, precum și diversitate în viața de zi cu zi. Datorită lecțiilor practice, rapoartelor de calitate și jobului part-time, Andrei s-a acomodat ușor în țara gazdă. Mai mult ca atât, a început să-i placă la Londra. „Cu o imensă diversitate de etnii, culturi, religii, Londra schimbă vieți și deschide minți.”

Lancaster University. Arhivă: Andrei Goraș

În 2018, Andrei s-a înrolat la un program de masterat la Lancaster University. „Masteratul a durat un an de zile, dar a fost, cred, una dintre cele mai intensive perioade de studii din viața mea. Mi-am extins cunoștințele în ceea ce privește piețele internaționale financiare, evaluarea companiilor publice și private și fondurile de investiții care sprijină start-upurile”, subliniază Andrei. Totodată, această perioadă i-a pus bazele viziunii profesionale, mai ales în urma evenimentelor și trainingurilor diverse organizate pentru studenți. „La aceste traininguri de coaching și mentorship veneau diferiți traineri cu experiență profesională și antreprenorială impresionantă. Așa s-a întâmplat să-l întâlnesc în cadrul unui eveniment pe Vladimir Posner, un om-enciclopedie, pe care îl respect foarte mult.”

Blitz-răspunsuri cu Andrei


Trei hinturi pentru tinerii din Moldova să se înscrie la universitățile din străinătate

  1. În primul rând, vezi lista universităților de top și depune dosarul;
  2. Implică-te cât mai activ în viața de elev(ă), voluntariat, programe de mentorship, traininguri, evenimente de coaching, internship-uri, competiții și adaugă-le la dosar;
  3. Înregistrează-te cât mai curând la stagii de muncă, chiar și din primul an de studii.

Fă-te remarcat pe o piață competitivă a muncii

Ceea ce se studiază la facultate este, însă, prea puțin. Din acest motiv, Andrei știa că un stagiu este esențial pentru a-și găsi un loc de muncă. 

Marea Britanie are o piață a muncii extrem de competitivă. „Pentru un student international, ca să fie acceptat la un job într-o companie din Londra, pare a fi o misiune imposibilă, la prima vedere. Există companii de top în investment banking, la care, pot fi între 3 000 și 5 000 de candidați pentru o singură poziție.”

A muncit mult pentru a se pregăti de interviuri. „Ca să obții cel puțin trei interviuri în Investment Banking trebuie să depui CV-ul pentru minim 100 de companii.” După un efort de minim 50 de solicitări de angajare și câteva etape de interviuri și testări, a reușit să se angajeze la o companie de investiții în calitate de stagiar, îndrăgind odată și pentru totdeauna lucrul într-un start-up

„Londra este un oraș multicultural. În această perioadă, am învățat cum să leg prietenii, cum să-mi construiesc CV-ul ca să fiu contactat, cum se lucrează într-o comunitate profesională și cum să depășesc barierele interculturale. Am aflat despre cum funcționează lumea de afaceri în Londra și în Marea Britanie, adică de pretutindeni”, ne povestește Andrei.

Ca să te angajezi trebuie să-ți faci o strategie clară

Se întâmplă ca o criză pandemică să nu te facă neapărat șomer, ci să-ți deschidă și alte oportunități. Andrei urma să înceapă un job nou la UniCredit Group, în Germania. Dar din cauza crizei provocate de COVID-19, a rămas acasă. Ulterior, el a făcut și un stagiu la Philip Morris International, după care în 2021 s-a angajat full-time la Index.

Andrei Goraș, alături de colegii de la Index

„Motivul pentru care am ales Index e simplu: e un start-up cu o misiune clară, care pune umărul la dezvoltarea și simplificarea procesului de recrutare în rândul specialiștilor IT din întreaga lume.” 

Index este o companie fondată în Regatul Unit, cu sedii în Londra, San Francisco și Chișinău, cu angajați în peste 20 de țări, cum ar fi Columbia, Philippines, Italia, Spania, Marea Britanie, Africa de Sud, Ucraina, Uzbekistan etc.

După cele trei etape de intervievare și testare, a fost angajat în calitate de Operations Manager

La angajarea ca Operations Manager au contat abilitățile de manager, precum managementul proiectelor, delegarea sarcinilor, gestionarea timpului, gândirea critică, cunoștințele computerizate, studiile pe care le-a făcut în Marea Britanie și faptul că știa engleză. „La Index onboardingul sau «candidate journey», cum îi mai spunem noi, începe odată cu acceptarea ofertei de muncă.” Un proces de onboarding bine gândit îl ajută pe noul coleg să simtă că face parte din echipă, să se acomodeze cu mediul de lucru și să ajungă cât mai rapid la potențialul său maxim. 

„Organizarea procesului de lucru, transparența, comunicarea eficientă cu departamentul People and Culture, documentele primite pe e-mail, precum și pașii care explică onboardingul au fost instrumentele cheie, care m-au ajutat să mă simt integrat rapid și util chiar din prima zi”, accentuează Andrei.

Până recent, avea grijă de procesele de recrutare, intervievare și head-hunting. Iar acum, Andrei contribuie la crearea propriului său departament de operațiuni, misiunea căruia va fi  îmbunătățirea operațiunilor interne, depunerea la granturi, și scalarea companiei. 

„Vreau să dezvolt departamentul de operațiuni, implementând un sistem de task management care să aducă comoditate tuturor managerilor și fiecărui angajat în parte. Acest sistem ne va permite ca tempoul de dezvoltare a companiei să rămână constant și rapid”. 

Mai mult ca atât, el se implică în studierea și analiza KPI-urilor (indicatorilor cheie de performanță) a fiecărui departament, generează analitică lunară și coordonează M&A (fuziuni și achiziții) în cadrul start-up-ului. „Activitatea operațională într-un start-up trebuie să fie flawless (ideală), cu cât mai puțin se simte prezența ei într-o echipă, cu atât mai înalt e nivelul ei de eficiență”.

Vezi mai jos câteva sfaturi, idei și tehnici eficiente din partea lui Andrei cum să-ți găsești un loc de muncă:

  • Fă-ți o strategie, creează-ți un cont de LinkedIn și fii pe fază cu cele mai noi trenduri și aplicații de recrutare;
  • Completează toate rubricile din CV: informații de contact, realizări, obiective, metrici, educație și povestea carierei tale;
  • Fii explicit în CV, evită să descrii responsabilitățile la general, menționează în primul rând succesele pe care le-ai obținut;
  • Cunoaște orice amănunt despre companie: misiunea, viziunea, specializarea și oamenii din spatele ei;
  • Exprimă-ți motivația și dorința de a lucra pentru compania respectivă;
  • Păstrează-ți motivația. Numai așa o să-ți reușească!

Cu ce avantaje vine un job într-un start-up internațional

Succesul unui start-up este indicat în primul rând de dezvoltarea continuă. Un milestone de care Index se apropie acum. „Rezistența la presiunea noutății, căutarea și înțelegerea pieței, gestiunea eficientă a timpului, aplicarea strategiilor de creștere a flexibilității, îmbunătățirea lucrului în echipă, preluarea controlului și delegarea corectă, sunt doar câteva din tehnicile și strategiile care contribuie la succesul unui start-up.” – subliniază managerul de operațiuni. 

„Spre deosebire de companiile mature, care au deja toate procesele fixate, la Index ai oportunitatea să te implici direct în scalarea companiei, iar în acest proces poți crește enorm ca profesionist. Trei ani de experiență într-un start-up fac cât șase ani într-o instituție deja formată”, menționează Andrei. 

Echipa Index

Index e format din și pentru profesioniști. „Când m-am alăturat echipei Index, ea număra 12 angajați. Acum peste un an, start-upul are deja peste 65 de angajați locali și internaționali. Și asta nu e tot. Până la sfârșitul anului vrem să creștem echipa la 100 de indexeri”, adaugă Andrei.

Vezi aici 6 oportunități de angajare la Index

„Punctul forte al Index constă în faptul că nu există nicio divizare ierarhică între membrii echipei, cu toate că avem diferite nivele și roluri în companie. Lucrăm împreună, indiferent că cineva e director, junior sau manager. Toți se implică și contribuie activ la dezvoltarea companiei”, punctează Andrei.

Câteva din beneficiile pe care le vor obține cei care vor să se alăture echipei: „Pe lângă asigurarea de sănătate și accesul la diverse cursuri plătite, vei primi și o alocație lunară pentru sport. Vei învăța dincolo de domeniul tău de expertiză și vei experimenta în fiecare zi. Vei obține noi abilități și perspective în mai multe poziții. Și cel mai important, vei primi mentorat și sfaturi de leadership chiar de la fondatori”. 

Echipa Index

La toate acestea, se mai adaugă și flexibilitatea orarului de muncă: „Fiecare angajat are libertate să lucreze de unde vrea (de la birou sau de acasă) și nu muncește după un program fix. Tu alegi cum să-ți faci lucrul mai bine. Tu îți setezi orele de muncă în așa fel încât să reușești să-ți îndeplinești taskurile ca să obții rezultatele pe care ți le dorești”.

Pe lângă toate aceste beneficii există și un specific al lucrului într-un start-up, moneda inversă. Andrei a enumerat și câteva din ele:

  • Mai multe responsabilități, mai multe lecții de învățat, și mai multe abilități de deprins;
  • Necesitatea de a te adapta la un mediu schimbător de lucru;
  • Multitasking-ul este la putere;
  • Roluri cu sarcini și provocări variate.

Dacă ești o persoană activă, energică și ambițioasă, dornică să experimenteze și să evolueze pe plan profesional, este bine să știi că Index e într-o continuă căutare de noi talente gata să-și pună umărul la creșterea și dezvoltarea rapidă a companiei. 

„Index e ca un program de MBA”

Index e ca un program de MBA (Master of Business Administration), unde pe post de profesori sunt fondatorii. Înveți de la zero toate instrumentele care se folosesc într-un  proiect. Înțelegi cum funcționează produsele, serviciile, clienții, audiențele, datele și operațiunile între ele. Și cum să potrivești toate aceste piese împreună. Iar această experiență te va defini ca și profesionist. Vei lua decizii asumate, vei experimenta și le vei testa în permanență. Și-ți vei asuma riscurile.

Echipa Index

Andrei Goraș ne spune că provocările la Index se țin lanț încă de la angajare și continuă pe toată durata experienței de muncă: „Cea mai mare provocare pentru mine a fost să angajăm împreună cu Sergiu Matei, fondatorul start-upului Index, în aproximativ șapte luni – 30 de persoane (1 500 de CV-uri depuse/540 de interviuri realizate)”. 

Fiecare angajat Index contribuie la dezvoltarea start-upului „Odată ce te angajezi la Index, nu ai cum să te plictisești făcând sarcini repetitive. Toate ideile îți sunt auzite și apreciate pe măsură. Coechipierii îți devin prieteni și ai ocazia și tu la rândul tău să impactezi cot la cot, umăr la umăr cu o echipă remarcabilă.”

Blitz-răspunsuri cu Andrei


Trei cărți care te ajută să devii un profesionist 

  1. The Intelligent Investor” de Benjamin Graham
  2. „How to win friends and influence people” de Dale Carnegie
  3. „The Only Thing That Matters” de Marc Andreessen

Index este compania și platforma care conectează inginerii software înalt calificați cu companiile internaționale care au nevoie de serviciile acestora, permițând angajatorilor să găsească talente din domeniul IT în peste 120 de țări ale lumii. Lansat în Regatul Unit, în 2019, cu oficii în Chișinău, San Francisco și Londra.  Start-upul este parte a comunitatii Forbes Technology CouncilStart-X si YPO. Fondatorii și top managementul au ambiția de a dezvolta o companie lider în industria globală de recrutare în regim remote.

Fii parte a echipei Index, vezi posturile vacante și depune dosarul tău acum.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine