Patru foști deputați din parlament au fost transferați din izolatorul CNA în Penitenciarul nr. 13

închisoare (2)
Foto:depositphotos.com

Foștii deputați Artur Reșetnicov, Sergiu Sîrbu, Vladimir Vitiuc și Anatolie Zagorodnîi, arestați în dosarul parlamentarilor comuniști, care au trecut la democrați în 2015, rămân în arest pentru încă 30 de zile. Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a anunțat astăzi, 2 martie, despre această decizie. Cei patru au fost transferați din izolatorul CNA în Penitenciarul nr. 13.

În data de 4 februarie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au dispus plasarea în izolator a trei cinci ex-deputați: Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc, Anatolie Zagorodnîi, Serghei Sîrbu și Artur Reșetnicov. Astfel, Violeta Ivanov a fost plasată în arest preventiv pentru 20 de zile, iar Zagorodnîi, Vitiuc, Sîrbu și Reșetnicov – 30 de zile.

La 2 februarie, procurorii anticorupție au efectuat mai multe percheziții la 13 ex-deputați vizați în cadrul unor cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite investigate în conexiune cu anchetele penale efectuate de către procurorii anticorupție pe faptul coruperii unor deputați din Parlamentul Republicii Moldova pentru părăsirea fracțiunii parlamentare din care făceau parte.

Cinci foști deputați comuniști, Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov, Vladimir Vitiuc, Anatolie Zagorodnîi și Serghei Sîrbu, dintre cei 13 cercetați pentru îmbogățire ilicită au fost reținuți atunci pentru 72 de ore în urma perchezițiilor efectuate de către procurorii anticorupție la domiciliile lor.

Sursă foto: depositphotos.com

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine