SUA avertizează cetățenii săi să nu călătorească în Moldova și în regiunea transnistreană

departament of state
Foto: cl.usembassy.gov

Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a solicitate cetățenilor săi să nu călătorească în Moldova, dar și în regiunea transnistreană. Motivele acestor avertizări sunt: situația COVID-19 și tensiunile militare din Ucraina.

SUA a solicitat cetățenilor săi să plece imediat, prin mijloace comerciale sau private, din regiunea transnistreană, subliniind activitatea militară rusă neobișnuită din jurul Ucrainei și conflictul nerezolvat din stânga Nistrului.

De asemenea, în avertizarea se menționează și despre faptul că Centrul de Control și Prevenire a Bolilor a stabilit gradul de alertă IV pentru Moldova în privința situației COVID-19.

Amintim că președintele Ucrainei a declarat că Rusia ar putea ataca statul vecin în data de 16 februarie. Totodată, președinta Maia Sandu a lansat ieri un mesaj în contextul acestei situații tensionate, menționând că autoritățile naționale examinează mai multe scenarii de dezvoltare a crizei.

Situația din Ucraina

În octombrie 2021, au început să apară primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special, să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri.

Astăzi, potrivit diferitor surse, există peste 100 000 de militari ruși în imediata apropiere de granița Ucrainei.

Săptămâna trecută, autoritățile americane au declarat că Rusia ar putea lansa o invazie a Ucrainei „oricând, inclusiv în timpul Jocurilor Olimpice”. Ca răspuns, Moscova i-a reproșat Washingtonului că a exagerat situația și a difuzat informații în mod deliberat false.

Duminică, 13 februarie, Ucraina a solicitat o întâlnire cu reprezentanții ruși și alte state participante OSCE în termen de 48 de ore. Și mai devreme, statul vecin a cerut Rusiei să dea o explicație cu privire la activitatea sa militară în apropierea granițelor. Rusia nu a răspuns în niciun mod la aceste solicitări. În prezent, peste 30 de state au recomandat cetățenilor lor să părăsească Ucraina sau să anuleze călătoriile planificate în această țară.


La necesitate, cetățenii Republicii Moldova pot contacta reprezentanța noastră diplomatică la linia de telefon de urgență constituită și activă în regim de permanență (24/7): +38 068 384 2016 sau la adresa de email: [email protected].

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente