Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a venit cu o reacție la scrisoarea deschisă pe numele ministrului Andrei Spînu, potrivit căreia transportatorii amenință că, în semn de protest, vor sista la începutul lunii februarie activitatea pe rutele regulate dacă Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) nu va executa cerințele anunțate anterior – majorarea tarifelor la călătorii.
În comunicatul emis, MIDR precizează că astăzi este ultima zi de consultări publice privind stabilirea tarifelor.
„Menționăm că astăzi este ultima zi de consultări publice asupra proiectului Ordinului cu privire la stabilirea tarifelor pentru efectuarea transporturilor rutiere de persoane prin servicii regulate în trafic raional și interraional…În acest context, considerăm neconstructiv mesajul unui grup restrâns de transportatori care fac presiuni publice cu sistarea serviciilor de transport rutier de persoane în raioanele țării, chiar înainte de a fi luată o decizie definitivă, conform termenilor legali stabiliți asupra consultărilor acestui Ordin”.
Potrivit celor de la minister, unica soluție rămâne dialogul, iar după încheierea consultărilor publice, Ministerul va aduce la cunoștință deciziile privind prețul serviciilor de transport, la stabilirea cărora se va lua în calcul „toate propunerile companiilor de transport și pasageri”.
„Nu suntem de acord în niciun fel cu acțiunile celor care, deși reprezintă doar o mică parte a transportatorilor, contribuie, cu sau fără influență politică, la destabilizarea situației din transportul de pasageri…Ca și până acum, ne dorim să primim din partea transportatorilor, soluții pertinente de îmbunătățire a condițiilor de transportare a pasagerilor”.
În scrisoarea deschisă, expediată ministrului, transportatorii susțin că nu „majoritatea dintre ei sunt în prag de faliment”, „costurile nu mai pot fi acoperite din încasări”, și că aceștia nu pot ajunge la un numitor comun cu MIDR privind tariful la serviciile de transport și la serviciile de autogară.
Amintim că transportatorii au ieșit la protest în data de 25 noiembrie. Atunci, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, spusese că nu va semna nicio majorare nejustificată. Acesta a specificat că transportatorii vor dublarea sau chiar triplarea tarifelor.
Aceștia au protestat din nou în 16 decembrie, când circa 200 de unități de transport au ieșit în PMAN cu aceleași solicitări.