Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunțat că renunță la compensația pentru gazele naturale

Vadim-Ceban
Foto:realitatea.md

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunțat că a renunțat la compensația pentru gazele naturale. Acesta a menționat că la compensație au renunțat deja 51 de consumatori.

„Deja 51 de consumatori au profitat de opțiunea de a renunța la compensarea statului pentru plățile de gaze naturale. De asemenea, am renunțat și eu, pentru că înțeleg esența crizei actuale și consider că este necesar în aceste condiții să manifestăm solidaritate cu toți consumatorii, pentru care asistența guvernamentală este esențială”, spune președintele Moldovagaz.

Amintim că și Vicepremierul Andrei Spînu a făcut un anunț public că renunță la compensația pentru gazele naturale. Acesta a declarat că pentru luna ianuarie i-a venit o factură de 6 200 lei, precizând că renunțarea la compensație se aplică și retroactiv și prin urmare așteaptă și recalculul pentru lunile noiembrie și decembrie.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine