(studiu iData) Câți moldoveni sunt de acord cu introducerea „Educației sexuale” în învățământul școlar

prezervtiv-scaled-920×614
Foto: diez.md

Potrivit unui studiu realizat de iData în 2021 în parteneriat cu echipa #diez, mai mult de 50 % dintre moldoveni sunt de acord ca „Educația sexuală” să fie introdusă în lista disciplinelor școlare. Astfel, 56,6 % dintre respondenți ar fi de acord ca această disciplină să fie predată în școală, 33,7 % nu ar fi de acord, iar 9,3 % nu au știut ce să răspundă.

Diferența dintre atitudinea persoanelor din mediul rural și cel urban față de acest subiect este foarte mică. În schimb, diferența este mai mare atunci când vorbim de regiuni. De exemplu, cei mai deschiși pentru introducerea „Educației sexuale” sunt persoanele din centrul țării, iar cei mai rezervați – persoanele din UTA Găgăuzia (aici, 84,6 % dintre respondenți au fost împotriva introducerii acestui obiect de studiu în școli).

O diferență mare se atestă și la capitolul segmentelor de vârstă. Prin urmare, tinerii susțin cel mai mult ideea de introducere a „Educației sexuale” în școli. Cu cât vârsta respondenților crește, cu atât numărul susținătorilor acestei idei scade.

Studiul a fost realizat la nivel național pe un eșantion de 1 021 de persoane din 320 de localități diferite, inclusiv 1,5 % din eșantion din Stânga Nistrului. Datele au fost  colectate la telefon (CATI) – 98 % și online (CAWI) – 2 %. Eroarea maximă de eșantionare e de ±3 %. Perioada de culegere a datelor: 12-19 decembrie 2021. Eșantionul a fost ponderat pentru a corespunde cu structura demografică a populației generale, în baza datelor BNS și a estimărilor iData.

Despre educația sexuală în Moldova

Educația sexuală în Republica Moldova rămâne încă un subiect tabu chiar și în anul 2021. Prima încercare de a introduce un fel de educație sexuală în școli a fost în anul 2005, atunci când disciplina „Deprinderi de viață” a fost inclusă în programul școlar. „Deprinderi de viață” reprezenta o inițiere a tinerilor în subiecte legate de pubertate, viață sexuală, infecții cu transmitere sexuală, pericolele la care sunt supuși în cazul în care consumă droguri sau țigări și altele. Disciplina a fost promovată în contextul „Memorandumului de colaborare în vederea implementării Programului național TB/SIDA/ITS Moldova”.

Atunci, biserica ortodoxă și mai multe organizații creștine au criticat dur acest curs și au cerut să fie exclus definitiv din programul școlar. Fețe bisericești au caracterizat cursul ca fiind unul păgân și de propagare a desfrâului. După numeroasele critici aduse, disciplina a fost trecută pe lista cursurilor opționale.

În luna ianuarie a anului 2012, a fost introdus un nou curs opțional – „Educație pentru sănătate”, o alternativă a cursului din 2005. La momentul de față, acest obiect a rămas în lista disciplinelor opționale și este dedicat claselor V-XII. Acesta se studiază conform programei din anul 2019.

Extras din Curriculum

În cadrul orelor obligatorii, „Educația sexuală” este una dintre componentele educației pentru sănătate și se realizează tangențial prin intermediul disciplinelor „Educație civică” și „Biologie”.

Conform celui mai recent studiu „Generații și Gen” (lansat în anul 2021), pe parcursul ultimelor decenii, Republica Moldova se caracterizează printr-o rată înaltă a nașterilor la vârsta adolescenței, în special în mediul rural. Nașterea la vârsta adolescenței reprezintă un rezultat al comportamentului sexual riscant, o sarcină nedorită, precum și o reflectare a nivelului scăzut de educație sexuală a adolescenților și al accesului la serviciile de planificare familială.

Extras din Studiul GGS

Practica internațională

În Europa, educația sexuală a fost inclusă în programul educațional școlar de mai bine de jumătate de secol. În anul 1955, Suedia a fost prima țară care a inclus educația sexuală în școli, urmată de mai multe țări din Europa de Vest între anii ’70 și ’80. Introducerea educației sexuale în școli a continuat până în anii ’90 și începutul anilor ’00, mai întâi în Franța și Regatul Unit și, ulterior în Portugalia, Spania, Estonia, Ucraina și Armenia. În Irlanda, educația sexuală a devenit obligatorie în școlile primare și secundare în anul 2003.

Potrivit UNFPA, studiile efectuate în mai multe țâri europene au arătat că introducerea programelor naționale de educație sexuală a determinat pe termen lung reducerea sarcinilor și avorturilor în rândul adolescentelor și scăderea ratelor infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS) și a infecției cu virusul HIV în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Mai mult decât atât, prin creșterea nivelului de încredere și consolidarea abilităților de a face față diferitelor provocări, educația sexuală dezvoltă deprinderi în rândul tinerilor de a construi relații mai puternice și mai semnificative.

Spania – deși subiecte de educație sexuală au fost introduse încă din anii 1970, abia în anul 1981 guvernul spaniol a propus o programă holistică de educație sexuală care cuprindea etapa preșcolară și până la liceu. În 2005, printr-o nouă lege a educației, s-a introdus o disciplină numită educație cetățenească care include și educația sexuală cu unele teme obligatorii.

Finlanda – a introdus educația sexuală în școli în anii ’70, iar în urma acestei măsuri, numărul sarcinilor la adolescente a scăzut. În Finlanda, metodele de predare sunt bazate pe clipuri, jocuri sau discuții.

Germania – educația sexuală în școli este obligatorie și nu există clauze pentru a permite părinților să își retragă copiii de la lecții, însă aceștia pot fi amendați. Școlile sunt obligate să informeze părinții despre conținutul și metoda de educație sexuală în școli. Elevii învață despre contraceptive și proceduri biologice (pubertate, ciclul menstrual, concepție, sarcină), dar și despre emoții și despre aspectele unei relației.

Franța – din 2001, educația sexuală a devenit obligatorie, iar elevii urmează trei sesiuni pe an, când învață despre biologie, aspecte sociale și etice legate de sex.

În Portugalia, educația sexuală începe de la vârsta de cinci ani, pe când în majoritatea țărilor cum ar fi Belgia, Franța, Grecia, Irlanda și Suedia, copiii o studiază începând cu vârsta de șase ani. De la șapte ani, educația sexuală este predată copiilor din Cehia și Finlanda, iar germanii încep această disciplină la nouă ani. În Danemarca, Norvegia, Polonia și Slovacia, subiectele legate de educație sexuală sunt discutate de la 12 ani, în Țările de Jos – de la 13 ani, iar în Italia și Spania – abia la 14 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente