În parcul „La Izvor”, vor fi deschise două terenuri de tenis de câmp cu acces gratuit

ceslav3

Din data de 14 octombrie, chișinăuienii vor putea juca gratuit tenis de câmp în parcul „La Izvor” din sectorul Buiucani. Cu ocazia hramului capitalei, Fundația lui Ceslav Ciuhrii va inaugura în acest parc două terenuri de tenis de câmp profesionist cu acces gratuit pentru toți doritorii.

Cele două terenuri de tenis de câmp au fost construite la inițiativa lui Ceslav Ciuhrii în conformitate cu standardele internaționale în domeniu. Proiectul, care a costat 1,7 milioane de lei, a fost realizat în cadrul unui parteneriat public-privat, iar terenurile vor fi transmise, de către Fundația lui Ceslav Ciuhrii, în gestiunea autorităților publice locale din Chișinău. La ele vor avea acces gratuit toți doritorii.

Terenurile vor fi testate chiar în ziua inaugurării de mici tenismeni pe a căror dezvoltare federația de profil pune un accent deosebit. Iar evenimentele pentru această categorie de sportivi vor continua începând cu primăvara anului viitor, imediat ce vor permite condițiile meteo.

„Federația Națională de Tenis va organiza pe aceste terenuri, cu diferite ocazii, turnee și competiții. Aceste două terenuri sunt o bună oportunitate de a promova tenisul de câmp în țara noastră, sport care, după cum vedem, este unul dintre cele mai frumoase din lume. Ne dorim, de asemenea, să-i motivăm astfel pe copii să ducă un mod de viață sănătos. Este o inițiativă frumoasă pe care am promovat-o și sprijinit-o”, a declarat Ceslav Ciuhrii.

Federația Națională de Tenis din Moldova (FNTM) organizează deja mai multe turnee și competiții pentru copii, având drept scop dezvoltarea și popularizarea acestui gen de sport în țara noastră. Doar în această toamnă în Republica Moldova, au avut loc două evenimente internaționale din circuitul Tennis Europe Junior Tour: Biotehnos Junior Cup (Categoria 3) și Regata Junior Trophy (Categoria 2).

FNTM a adoptat deja planul de dezvoltare pentru anul 2022, care, de asemenea, prevede un șir de evenimente și activități menite să contribuie la dezvoltarea tenisului în Republica Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente