(video) Ministrul de externe, Nicu Popescu, a avut o întrevedere cu omologul său francez. Ce subiecte au discutat

Captură ecran (131)

Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a susținut astăzi o conferință de presă comună cu Ministrul pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze, Jean Yves Le Drian, care efectuează astăzi, 2 septembrie, o vizită de lucru la Chișinău.

„Sunt foarte fericit să mă aflu astăzi la Chișinău pentru a o întâlni pe președinta Maia Sandu, Natalia Gavriliță dar și pe Nicu Popescu. Ne bucurăm să vedem că Moldova este gata să facă propriul destin și că este mai aproape de integrarea europeană. Noi nu intenționăm să întoarcem spatele statelor precum Republica Moldova. Această proximitate nu este una geografică, dar trimite la istoria îndelungată a UE. Astfel afirmăm întreaga noastră susținere în privința priorităților lansate de Maia Sandu. Asigurăm toată susținerea Franței în întărirea aspirațiilor spre ancorarea europeană a Republicii Moldova. Vom susține în aplicarea la acele programe care leagă Moldova de Uniunea Europeană”, a declarat ministrul pentru Europa și afaceri externe al Republicii Franceze, Jean Yves Le Drian.

De cealaltă parte, Nicu Popescu a subliniat că este prima vizită a unui ministru francez de după 2014 și a mulțumit Franței pentru susținere.

„Franța și Moldova nu au fost niciodată atât de aproape cum sunt acum. Discutăm mai multe proiecte cu Agenția franceză de dezvoltare, legate de reîmpădurire, irigare, aprovizionare cu apă și canalizare, eficiența energetică. Vrem să redăm un impuls inclusiv educației bilingve francofone în Republica Moldova. Vom dinamiza sprijinul pentru formarea cadrelor didactice moldovenești, clasele bilingve și burse de mobilitate pentru profesori. Am lansat un dialog pentru transparența vieții publice cu Franța, care va ajuta Agenția Națională de Integritate să își consolideze capacitatea de a îmbunătăți funcționarea sa în vedere combaterii corupției, inclusiv în clasa politică”, a declarat ministrul de Externe, Nicu Popescu.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine