În raionul Ialoveni este instituit Cod Roșu de alertă epidemiologică. Slujbele religioase sunt interzise

ialoveni-1-1280×720

Comisia Raională Extraordinară de Sănătate Publică Ialoveni a stabilit o serie de reguli epidmiologice, în legătură cu prelungirea stării de urgență în sănătate publică până pe 15 aprilie, cauzată de creșterea numărului celor infectați cu COVID-19. Astfel, în raionul Ialoveni se stabilește nivel de alertă COD ROȘU.

Locuitorii sunt obligați să poartă masca de protecție în toate spațiile publice deschise pe întreg teritoriul raionului, inclusiv în stradă. În instituțiile publice și private din raion se va asigura un regim special de muncă. Procesul educațional în instituțiile de învățământ preșcolar va continua cu prezența fizică a e elevilor, cu respectarea normelor de sănătate.

Elevii claselor primare vor reveni la ore cu prezența fizică și respectarea normelor sanitare. Elevii claselor absolvente IX și XII vor reveni la ore în proporție de 50 % din numărul de elevi, dar nu mai mult de 20 elevi în clasă. Vor fi prezenți zilnic și fizic la ore. Elevii claselor a V-VIII și X-XI vor învăța de la distanță. Elevii din Cărbuna, Hansca și Văratic, atât din învățământul primar, cât și cel gimnazial și liceal revin la ore cu prezența zilnică și fizică.

Totodată, în perioada 15 martie-4 aprilie se interzice desfășurarea slujbelor religioase în incinta tuturor lăcașelor de cult de pe întreg teritoriul raionului Ialoveni.

Vă amintim că, ieri, în municipiul Soroca a fost instituit nivel de alertă Cod Roșu.

 

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine