(foto) „Ghidul tău în arta pâinii cu maia”. Curs online pentru începători despre coacerea pâinii artizanale alături de Marina Musteață

FotoJet (32)

Câteva luni în urmă echipa #diez v-a făcut cunoștință cu Marina Musteață, cea care și-a luat inima în dinți și a pornit în căutarea chemării inimii sale, devenind mai apoi patiseră la un restaurant Michelin din San Francisco. Acolo, unde a reușit să delecteze cu deserturi papilele gustative ale fostului președinte al Statelor Unite, Barack Obama, precum și ale diferitelor delegații europene, case de modă italiene și, desigur, oameni celebri locali, printre care Margaret Cho sau Mark Zuckerberg. Dar odată ce pandemia a acaparat tot globul pământesc și Marina s-a trezit fiind acasă, și-a dedicat tot timpul ei nu doar deserturilor, ci și pâinii cu maia. Acum, această terapie de coacere a pâinii a devenit pentru ea nu doar un refugiu, dar și o dorință de a-și împărtăși cunoștințele coacerii pâinii cu comunitatea ei de pe Instagram, precum și cu oamenii care vor să învețe din acest obicei considerat aproape sacru.

„Eu sunt Marina Musteața, patiseră de profesie cu peste cinci ani de experiență de lucru în brutării, patiserii și restaurante fine-dining din Statele Unite. Iar mai nou, sunt autorul primului curs online în limba română despre pâinea artizanală cu frământare minimă”, spune Marina în mesajul său de introducere a cursului de coacere a pâinii artizanale.

Cursul „Ghidul tău în arta pâinii cu maia” a fost creat ca răspuns la numeroasele întrebări pe care Marina le primește zilnic despre de pâinea cu maia. Acesta a fost creat din multă dragoste și pasiune nu doar pentru pâine, ci și pentru oameni. Așa încât cel ce va învăța din cadrul acestui curs, să poată mai apoi să se bucure în confortul casei de un produs care îl va învăța cum să facă pâine sănătoasă pentru toată familia și prietenii.

„Mi-am propus să formăm și să creștem împreună o comunitate de oameni frumoși, care își dorește să învețe să coacă pâine acasă, așa cum o făceau mamele și bunicile noastre. Cursul este împărțit în cinci lecții captivante cu temă de acasă, instrucțiuni video, tehnici de lucru, peste 50 de pagini de material teoretic, rețete care includ cozonacul, învârtita, sau colacul tradițional, toate frământate cu maia”, mai spune Marina.

Mai multe detalii despre curs găsiți pe site-ul Marinei, dar și pe pagina ei de Instagram!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente