Circa 95 % dintre instituțiile de învățământ au fost deja dotate cu termometre și produse de dezinfectare. Restul vor primi produsele necesare pe parcursul următoarelor zile. Despre situația din instituțiile de învățământ au discutat autoritățile în cadrul unei ședințe organizate online.
„În câteva zile urmează să înceapă un nou an școlar. Noi, membrii acestui for, dar și părinții tuturor copiilor suntem preocupați de modul în care va fi organizat procesul educațional în continuare. CNESP a decis reluarea studiilor începând cu 1 septembrie, cu respectarea unor instrucțiuni sanitare clare. Din păcate, situația epidemiologică este precară, așa că vom avea de înfruntat o perioadă destul de complicată”, a menționat Ion Chicu în debutul ședinței.
Ministra Viorica Dumbrăveanu a menționat că actualmente au loc instruirile persoanelor care vor efectua triajul zilnic al elevilor și profesorilor în cazul instituțiilor care se confruntă cu criza personalului medical sau lipsa acestuia.
În noul an academic, elevii vor fi asistați de cadrele didactice pentru însușirea deplină a materialului, conform planurilor individualizate. În aceste condiții, vor fi făcute excepții pentru majorarea normei didactice admisibile (27 de ore pe săptămână). În context, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a realizat acțiuni pentru pregătirea sistemului educațional de continuarea activităților la distanță, precum alfabetizarea digitală a circa 72 % dintre cadrele didactice, informarea privind aplicarea pe scară largă a noilor instrumente digitale, printre care catalogul electronic și diverse platforme educaționale.
Un alt subiect de interes sporit îl reprezintă prevenirea și combaterea fenomenului criminalității în rândul grupurilor vulnerabile, în special al minorilor. Printre măsurile prevăzute de un noul program elaborat de guvern în acest sens se numără creșterea graduală a siguranței și securității copiilor în instituțiile de învățământ prin dotarea cu sisteme de securitate, elaborarea mecanismelor de raportare a situaților de risc, perfecționarea cadrului normativ, îmbunătățirea colaborării instituțiilor de învățământ cu organele de ordine publică, asigurarea unei infrastructuri antiinfracționale, asigurarea marcajelor rutiere în zonele adiacente instituțiilor de învățământ.