Procesul de studii în instituțiile superioare de învățământ cel mai probabil nu va începe din 1 septembrie. Un anunț în acest sens a fost făcut de prim-ministrul Ion Chicu în cadrul unui briefing.
„Procesul de studii în cadrul universităților va fi reluat treptat, credem că nu de pe 1 septembrie. Urmează să aibă loc o întrevedere între ministrul educației și rectorii universităților din țară, dar ne propunem ca acest proces să înceapă mai târziu, nu din 1 septembrie”, a spus Chicu.
La momentul de față, universitățile din țară lucrează asupra modelelor de studii pe care le vor propune tinerilor în contextul pandemiei. Unele deja au stabilite modele, de exemplu USM și UTM, iar altele încă nu au ales scenariul potrivit. Echipa #diez a contactat toate universitățile și a întrebat cum se vor desfășura cursurile, aici găsiți toate răspunsurile.
Reamintim că, tot azi, Chicu a anunțat că școlile și grădinițele din țară vor fi redeschise.