Deputații Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc au fost excluși din Partidul Democrat

iPiccy-collage

După ce astăzi deputatul Vladimir Andronachi a anunțat că părăsește fracțiunea Partidului Democrat din parlament, Biroul Executiv al partidului şi fracţiunea PDM au luat decizia de a exclude din partid atât pe Vladimir Andronachi, cât și pe Eugeniu Nichiforciuc. Anunțul a fost făcut de PDM printr-un comunicat.

„Biroul Executiv al Partidului Democrat şi Fracţiunea PDM s-au întrunit astăzi într-o şedinţă comună la care au examinat comportamentul lui Vladimir Andronachi şi Eugeniu Nichiforciuc. Participanţii la şedinţă au constatat că cei doi nu mai iau demult parte la şedinţele fracţiunii PDM în parlament şi nici la acţiunile Partidului Democrat. Aşadar, demult cei doi nu mai sunt parte a echipei PDM: «Nu poţi pleca de acolo de unde nu eşti».”

În comunicat se arată că Biroul Executiv a decis, cu unanimitate de voturi, excluderea lui Vladimir Andronachi şi Eugeniu Nichiforciuc din Partidul Democrat, iar fracţiunea a decis excluderea lui Eugeniu Nichiforciuc din fracţiunea PDM.

„Partidul Democrat şi-a ales calea sa şi face alt tip de politică, care probabil nu este pe placul unora. Membrii Biroului Executiv şi deputaţii democraţi fac apel către organizaţiile teritoriale ale PDM să rămână unite şi consolidate şi să acţioneze în interesul cetăţenilor Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente