(video) Ion Chicu promite 300 de milioane de lei ajutor agricultorilor. Ce sume ar putea primi aceștia pentru fiecare hectar afectat

chicu

Anul 2020 a venit nu doar cu pandemia, dar și cu o secetă foarte dură care a provocat pierderi esențiale în agricultură. Dintre cele 415 000 de hectare de culturi cerealiere, aproape 200 000 au fost afectate în proporție de peste 60 %. Pentru a acoperi parțial prejudiciile cauzate de calamitățile naturale, guvernul va aloca în jur de 300 de milioane de lei agricultorilor.

Prim-ministrul Ion Chicu a anunțat în cadrul unui briefing de presă că 100 de milioane vor fi alocate din Fondul de Subvenționare a Agriculturii, iar 200 de milioane – din Fondul de Intervenții al guvernului.

Astfel, pentru un hectar reînsămânțat după ce a fost semănat în toamnă, guvernul va acoperi 1 080 de lei. Pentru un hectar semănat cu grâu, afectat în proporție mai mare de 60 % – 1 000 de lei, orz – 1 020 de lei, rapiță – 1 400 de lei. De asemenea, prim-ministrul susține că ar putea fi acoperit parțial și prejudiciul cauzat de grindină.

Ion Chicu a anunțat că în cadrul ședinței guvernului va fi aprobat un regulament care va stabili modul de acordare a mijloacelor financiare destinate compensării parțiale a cheltuielilor suportate la semănatul și întreținerea culturilor cerealiere din prima grupă afectate de secetă și întreținerea culturilor horticole afectate de căderile de grindină. Compensațiile vor fi acordate agricultorilor a căror culturi au fost compromise în proporție mai mare de 60 % prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură.

Premierul a enumerat și măsurile suplimentare de susținere a agricultorilor adoptate recent, cum ar fi: implementarea Programului de subvenționare a dobânzilor și a Programului de rambursare a TVA, aprobarea proiectului de lege privind asigurarea subvenționată în agricultură, care prevede majorarea nivelului de subvenționare a primelor de asigurare de la 50 % la 70 % și extinderea domeniului de acțiune a legii prin oferirea posibilității de asigurare subvenționată atât a cantității, cât și a calității recoltei culturilor agricole.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente