(foto) Lista piscinelor din afara Chișinăului care s-au redeschis. Ce măsuri trebuie să respecți dacă vrei să te răcorești în aceste zile caniculare

turnul alb2
Foto: Turnul Alb

Îmbucurător este faptul că multe piscine și zone de odihnă deja s-au redeschis, cert este că nimeni nu a anulat măsurile de precauție. Dacă totuși decizi să te răcorești la o piscină și vrei să o faci în afara orașului, #diez îți explică ce măsuri trebuie să respecți și îți recomandă șase piscine pe care le poți găsi la o distanță de 20-30 km de Chișinău.

În acest sens, ținem să vă comunicăm că la intrarea pe teritoriul piscinei trebuie să semnați o fișă epidemiologică pe proprie răspundere, respectând totodată toate normele emise de Comisia pentru Situații Excepționale. Vizitatorii sunt obligați să poarte masca de protecție, la intrare neapărat se verifică temperatura corpului, iar șezlongurile sunt amplasate la o distanță de doi metri, respectându-se astfel distanțarea fizică.

Totuși, cât de sigure sunt ieșirile la piscină pe timp de pandemie? Experții internaționali spun că „pericolul nu este în apă”. Mai mult decât atât, dr. Ebb Lautenbach, șeful bolilor infecțioase de la University of Pennsylvania’s Perelman School of Medicine, spune pentru The New York Times că „clorul și bromul care se află în bazine inactivează virusul și face un risc și mai mic în ceea ce privește capturarea acestuia din apă”.

De asemenea, Angela Rasmussen, virusologă la Columbia University Mailman School of Public Health, menționează faptul că: „Probabil că există o posibilitate teoretică de a te putea infecta de coronavirus în apa piscinelor, dar este o probabilitate foarte mică”.

Experții în sănătate publică spun aproape la unison că posibilitatea de a te infecta de COVID-19 în aer liber este mult mai mică decât în „interior”. Dar nu este zero, tocmai din acest motiv trebuie să âinem cont de condițiile de răspândire a virusului.

Toți cei care doriți să vă bucurați de vară din plin și să savurați timpul petrecut la piscină, să nu uitați că totul depinde chiar de voi, pentru că trebuie să fiți precauți și să respectați distanțarea socială, să vă spălați frecvent pe mâini, să dezinfectați suprafețele și să purtați mască.

Mai jos, vedeți câteva sugestii de piscine aflate în afara Capitalei.

# Turnul Alb

Zona de odihnă „Turnul Alb” este localizată în Costești. Orarul este de la 10.00 până la 21.00, iar prețurile la piscină sunt următoarele:
# luni-vineri – 130 de lei;
# weekend – 180 de lei;
# copii cu vârste între cinci și 12 ani – 50/100 de lei;
# copii cu vârste până la cinci ani – gratuit;
# prosop – 40 de lei.

# Tree House

Tree House se află în satul Tohatin, orașul Chișinău, pe traseul R5. Este unica piscină cu apă sărată în aer liber din Chișinău. Pensiunea este dotată cu două piscine.

Prețuri:
# intrarea pentru un adult de luni până vineri – 150 de lei;
# în weekend – 250 de lei;
# copiii până la șapte ani – acces gratuit.

# La Costești

Complexul Turistic Costești este situat la 20 km de capitala Republicii Moldova. Este o zonă verde situată pe malul lacului. Aici este locul perfect pentru odihnă și relaxare în sânul naturii, dar și pentru a savura din bucatele tradiționale. Zona de piscine include două bazine (piscina mare este de 25,5×12,5 m, iar piscina pentru copii este de 4×4 m) și este dotată cu șezlonguri, terase, bar, bucătărie de tip fast-food.

Prețuri:
# luni-vineri pentru adulți – 100 de lei;
# luni-vineri pentru copii – 50 de lei;
# după ora 17.00 – 50 de lei;
# în weekend pentru adulți – 200 de lei;
# în weekend pentru copii – 100 de lei;
# în weekend după ora 17.00 – 100 de lei pentru adulți și 50 de lei pentru copii.

# Cetatea Albă Răzeni

Pensiunea Cetatea Albă Răzeni este situată în satul Răzeni din raionul Ialoveni. Graficul activității este de la ora 10.00 până la 21.00. Nu se permite intrarea cu alimentație și băuturi de orice tip proprii.

Prețuri:
# copiii de la unu la cinci ani – intrare gratuită;
# copiii de la șase la 10 ani – 100 de lei intrarea;
# de la 11 ani în sus, pentru toți intrarea costă 150 de lei;
# după ora 17.00 – copiii de la unu la cinci ani au intrare gratuită, copiii de la șase la 10 ani – 50 de lei intrarea, iar de la 11 ani în sus, pentru toți intrarea costă 100 de lei.

# Forest Club

Pensiunea Agroturistică FOREST CLUB este un loc ideal de odihnă și agrement în Moldova, fiind recunoscută pentru peisaje pitorești și aer curat, datorită ariei de pădure ce o înconjoară. În satul Cărbuna, raionul Ialoveni, la doar 30 de minute Chișinău, vă așteaptă o zonă de agrement cu căsuțe în arendă comod echipate, terase pentru odihnă, patru piscine mari pentru copii și maturi, aer curat, soare și multă veselie.

Prețuri:
# copii până la cinci ani (marți-duminică) – gratuit;
# adulți (marți-vineri) – 100 de lei;
# adulți (sâmbătă-duminică) – 150 de lei.

# Pânzele Albe

Clubul de vacanţă Pânzele Albe este situat pe malul lacului Ghidighici, la 10 km distanţă de oraş, pe direcţia Chişinău-Ungheni, într-o zonă cu multe conifere. Atracţiile principale sunt cele două piscine, terenul de volei (adaptat şi pentru badminton) şi bărcuţele pentru plimbare pe lac.

Prețuri:
# de luni până vineri pentru adulți – 150 de lei;
# de luni până vineri pentru copii – 100 de lei;
# în weekend pentru adulți – 200 de lei;
# în weekend pentru copii – 150 de lei;
# pentru copii până la cinci ani – gratuit.

De asemenea, vă recomandăm și alte piscine, inclusiv din oraș. Lista acestora o puteți vedea AICI și AICI.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente