(foto) Cum o tânără și-a convins prietenii să doneze de ziua sa pentru un spațiu de creație pe care-l construiește în satul Hârtop, Cimișlia

collage

Rusanda Alexandru Curcă coordonează proiectul Informal ce cuprinde o serie de activități de educație civică, ecologică și artistică organizate în satul său – Hârtop. În cadrul programului, își propune să realizeze patru miniproiecte comunitare. Pentru unul dintre acestea – crearea unui spațiu multifuncțional în sat – tânăra a reușit să-și convingă prietenii să doneze de ziua sa și să strângă o mare parte din suma necesară.

Astfel, pe perioada strângerii de fonduri, care a durat câteva săptămâni, Rusanda a creat și o campanie mică de promovare a proiectului său, demonstrând de fapt multitudinea de posibilități pe care o va oferi Platforma 32 oamenilor din Hârtop. Platforma va reprezenta un foișor multifucțional din paleți, care va fi bibliotecă în aer liber, spațiu de ateliere creative și întâlniri cu persoane publice, dar și spațiu recreativ pentru hârtopeni. „Platforma este un spațiu necesar comunității, unicele instituții socio-culturale la momentul actual fiind doar barurile din sat”, spune Rusanda. 

„Am avut un vis aseară. Se făcea că venise Victoria Butuc-Guranda la #platforma32 ca să se vadă cu femeile Hârtopului și le vorbească despre ce e aia women empowerment, despre cum e să fii primăriță la 28 de ani și să lupți cu stereotipurile de gen, despre cum poți să activezi comunități și cum e să-i implici pe dănceneni în procesele decizionale. Hârtopencele ascultau cu admirație și ziceau că așa ceva numa la Dănceni se poate. Și eu stăteam așa printre ele și mă gândeam că degrabă o să fie și la noi așa.”

„Am avut aseară un vis. Se făcea că venise Angelica Frolov la #platforma32 și le povestea hârtopenilor ce e aia egalitate de gen, cum e să fii ok cu tine și să nu fii ok cu ura, despre cât e de important să vorbim despre sexualitate și despre orientare sexuală, despre cât sunt de vulnerabili membrii comunității LGBT, în special cei din sate și despre cât e de important să-i înțelegem și să-i acceptăm așa cum sunt. Și eu stăteam așa într-o parte și mă gândeam: «Bojă, și di kruta».”

„Am avut aseară un vis. Se făcea că venise Julian Gröger la #platforma32 ca să le povestească hârtopenilor despre modele ecologice de-a fi, despre biciclete, energii regenerabile, compost, despre refuse, reduce, reuse, recycle, folosind parabole emoționante și parcă toți tot înțelegeau, dar nu puteau zice sigur în ce limbă totuși vorbește Julian. Și eu stăteam așa printre ei și mă gândeam: «Și di kruta».”

Pentru această cauză, Rusanda a reușit să adune 549 de dolari din 800 țintiți. 

Pe lângă construirea platformei, proiectul Informal cuprinde și alte obiective:
# instalarea de parcări pentru biciclete;
# salubrizarea râulețului Hârtop;
# colectarea deșeurilor electronice din sat.

Pentru platformă, mai este nevoie de bani pentru construirea acoperișului. Totuși, Rusanda ne-a povestit că după campania de colectare a deșeurilor electronice și de salubrizare a râulețului, și-a dat seama că dacă nu implementează sistemul de colectare separată a deșeurilor, nu se schimbă mare lucru. Astfel, banii pe care urmează să-i strângă ar dori să-i investească în boxe pentru colectarea e-deșeurilor, pe care să le instaleze în trei sectoare ale satului. La fel, și-ar dori instalarea unor plase pentru colectarea plasticul și a sticlei. Informarea și educarea cetățenilor o va face voluntar.

Cum puteți să vă implicați în continuare

Cu bani:
# prin transfer pe contul organizației „Centrul de proiecte culturale Azart”
IBAN MD29ML000000022571093933;
# pe cardul Rusandei – 5574840201909631;
# cash, o întrebați când vine la Chișinău și îi transmiteți banii.

Cu muncă:
# puteți trage o fugă la Hârtop ca să ajutați la construcția #platformei32;
# să participați la campaniile de informare a populației;
# să ajutați la campaniile de salubrizare a localității.

Cu suport psihologic și emoțional:
# să dați share și să le lăsați mesaje de încurajare.

Cu materiale:
# dacă aveți materiale de construcții, instrumente, parcări pentru biciclete, puieți de pomi fructiferi și decorativi, cărți, jocuri de masă, proiectoare, ecrane etc., le puteți dărui lor.

Scrieți-i Rusandei pe e-mail [email protected] sau sunați-o la 076032494.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente