Mitropolia Moldovei se arată îngrijorată de pandemie și invită toți credincioșii la post aspru și împărtășanie

doxologia.ro_

Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova a venit cu o adresare către cler și credincioși, în care se menționează gravitatea virusului COVID-19. De asemenea, creștinii au fost invitați la post aspru și rugăciuni stăruitoare.

„Suntem profund îngrijorați de situația critică actuală din țara noastră generată de criza pandemică și efectele negative ale ei. Ținând cont de aceste triste realități, în calitate de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, binecuvântăm ca în zilele de 2, 3 și 4 iulie să se țină post aspru, petrecând aceste trei zile în rugăciune stăruitoare însoțită de mătănii sau închinăciuni”, se arată într-un comunicat emis de Mitropolia Moldovei.

Chiar dacă specialiștii recomandă păstrarea distanței sociale și a normelor de igienă, în comunicat se mai regăsește un îndemn către creștini, unde aceștia sunt chemați la împărtășanie: „Să împreunăm exercițiul mai accentuat al postului și al rugăciunii cu pocăința sinceră, urmată de împărtășirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos în ziua de duminică.”

De la începutul pandemiei, reprezentanții bisericii au susținut și au cerut ca slujbele să se desfășoare în lăcașurile sfinte, iar referitor la împărtășanie se menționa că lingurița este dezinfectată cu soluție pe bază de alcool.


Pe parcursul perioade de pandemie, mai mulți preoți au fost infectați de COVID-19, inclusiv și Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel. Totodată, trei preoți din Moldova au decedat din cauza coronavirus.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente