Am dezvoltat în noi tot mai puțin facultatea de a gândi și tot mai puțin putem aprecia frumosul care, deși este subiectiv, poate fi completat cu conștiinciozitate „judecății” artistice. În articolul ce urmează, am discutat cu fotograful Alex Iordache despre „nudul cuminte”, cel care nu depășește linia fragilă dintre „murdar” și „târg”, ci despre cel care subliniază, accentuează și înglobează frumusețea corpului uman.

Întotdeauna ne-au plăcut oamenii deschiși la minte și tot de-atâtea ori i-am criticat când ni s-a ivit ocazia. E un joc al epocilor. Suntem niște saltimbanci și facem acrobații pe marginile „operelor” artiștilor care sunt pur și simplu „altfel”. Ne mai pricepem și la pseudocritici de artă, iar atunci când detectăm prin „radarul” ochiului secolului XXI un nou „produs” artistic (așa obișnuim să spunem acum unei lucrări artistice) neapărat, fără doar și poate, trebuie să aruncăm cu ceva în ea, pentru că deseori nu îndeplinește finețurile propriului ego, și acela încadrat în tabele sociale.

Fugim de nud, îl credem murdar, obraznic, contrar unor norme întipărite în minți (sovietice, de ce nu), care n-au curaj să iasă din tipare, să privească larg, deschis. Avem în fața noastră paradigme uzate și le ținem la „icoane”. Dar nudul acesta nu este despre „a vinde” și nici despre „a demonstra”, este despre „a șterge” toate prejudecățile și impertinențele rațiunilor încătușate.

Când l-am întrebat pe Alex de ce societatea noastră acceptă cu greu sau n-acceptă deloc nudul în artă, mi-a spus că nu s-ar fi gândit niciodată „că nuditatea va deveni o sperietoare a secolului XXI, cel puțin în spațiul nostru”.

Fotografiile din noul proiect fotografic sunt niște „bijuterii optice” care colectează pe ele autenticul, munca, pasiunea și dragostea abundentă pentru corpul uman ca ceva mai mult decât „o bucată de carne” și covorului moldovenesc ca ceva mai prețios decâto țesătură pe perete”. Alex spune că metafora proiectului nu este doar în mesajul fotografiei, ci mai degrabă „e un protest împotriva tabuului nudității cu care mă confrunt des, inclusiv în familia mea”. Iar în loc de covorul țesut de bunica nici nu putea fi altceva, pentru că: „E frumos. Și pentru că reprezintă neamul căruia îi dedic acest protest”.

Reflecția lui Alex asupra nudității relevă o inteligență artistică și spre nenorocul nostru unii dintre noi nu au spirit și ochi pentru a accepta „darurile ochilor și ale inimii” cu simbioza dintre artă și omenesc. „Nuditatea este rușinoasă, imorală, ilegală și păcătoasă. Protestez împotriva acestei etichetări. Nuditatea e frumoasă, normală, decentă și naturală. Să lupți împotriva ei e ca și cum ai lupta cu tine însuți. Este totodată tragic și comic să recunosc că lumea e destul de ok să urmărească la știri sau în spațiul public fel de fel de crime, ipocrizii, degradări sau atrocități, iar în același timp devine cumva stupefiată și deranjată de «imoralitatea» și «păcătoșenia» unui corp uman, frumos și gol.”

Arta ar trebui să fie un mijloc care să unească inima și rațiunea omului așa cum nordul se unește cu sudul la Ecuator, iar dacă va veni ziua în care să putem aprecia just o lucrare artistică, ne-am da seama că e ceva mai mult decât acel „produs” despre care spuneam mai sus. Arta e despre a vorbi despre bine și rău la un loc, e despre lucruri care nu sunt deloc lucruri și despre stări care nu pot fi efemere. Corpul în care călătorim prin viață nu e doar „o casă de locuit pe pământ”, e un mesaj al naturii, pentru fiecare existând o oglindă proprie.

Imaginea rafinată a unui corp nud în fotografie încă nu se încadrează în segmentul gândirii unor oameni care trăiesc în trecut. Alex spune că: „Deseori, sunt învinuit că fotografiile care fac parte din acest proiect n-au nicio treabă cu arta. Ce înseamnă de fapt arta? Arta e atunci când o faci sau o comentezi? Pentru mine arta și frumosul sunt poate cele mai subiective concepte. Arta este acel impuls care te provoacă să simți și să reacționezi; te mișcă din loc și nu te lasă indiferent. Știu că e o definiție incompletă și mai puțin literară, dar alta nu o cunosc”.

Unele indignări probabil continuă să vină din cauza că oamenii sunt „comozi” cu anumite situații și devin stânjeniți atunci când sunt lipsiți de capacitatea de a vedea limpede prin retina ochilor: „Corpul uman gol e un fenomen normal, inevitabil. Omul vine pe lume gol și pleacă de pe ea tot gol. Clișeul, precum femeia goală e o curvă, e o «invenție» nerușinată a celor care nu s-au împăcat sau mai degrabă nu și-au acceptat propriul corp. Mulți sunt oripilați de fotografiile mele de parcă nu au văzut niciodată o femeie sau un bărbat dezbrăcat pe un covor împletit de bunica… Poate și au văzut, dar așa pe furiș, cu lumina stinsă. Nouă ne place (cu) lumina stinsă”.

Cât va dura protestul artistic a lui Alex Iordache? La această întrebare retorică poate da răspuns doar inspirația sa. Cert este că revoluționarii și curajoșii, indiferent de nișa în care coabitează, au reușit să schimbe minți. Ceea ce probabil vrea să facă și Alex.

„Protestez împotriva nudului ca putere simbolică de reprezentare negativă. Prejudiciat pe nedrept dea lungul timpului.Consider că o asemenea etichetare e dăunătoare. Însemnătatea acestui proiect este ca fotografiile pe care le fac să devină oglinzi prin care fiecare se poate întrevedea și portaluri prin care fiecare ar putea ajunge mai ușor către propriul interior.”