(foto) Călătorie în timp. Cum se desfășurau cercetările arheologice în Moldova în anii ’50

arh (11)
Foto: Agenţia Naţională Arheologică

Agenţia Naţională Arheologică a Moldovei a publicat mai multe imagini de arhivă din timpul cercetărilor arheologice realizate la Budești în anii 1955-1957, însoțite de o descriere a procesului din acei ani. Vă invităm și pe voi să cunoașteți istoria celui mai mare complex arheologic din epoca romană târzie de pe teritoriul Republicii Moldova și să admirați fotografiile din această perioadă.

„Cel mai mare complex arheologic din epoca romană târzie de pe teritoriul Republicii Moldova este constituit din aşezarea şi necropola de la Budești (mun. Chişinău), atribuite culturii de tip Sântana de Mureș-Cerneahov din a doua jumătate a sec. III-sec. IV d.Hr. Acest valoros ansamblu arheologic a fost cercetat prin săpături de amploare, efectuate de Emanuil Rikman în anii 1954-1957 şi de Gheorghe Cebotarenco și Tatiana Șcerbakova în 1973, dar nu exhaustiv. În cuprinsul aşezării au fost descoperite 10 locuinţe de suprafaţă, prevăzute cu vetre de foc amenajate din pietre şi lut, o locuință adâncită, două cuptoare de redus minereul de fier, un cuptor de olărie cu reverberație şi diverse anexe gospodăreşti, care dovedesc o locuire intensă. Din necropola aferentă s-au dezvelit peste 370 de morminte (între care predomină cele de înhumație), 15 cenotafe și 20 de gropi de cult. Numeroasele materiale arheologice se păstrează astăzi în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei din Chișinău. Valoroaselor descoperiri arheologice datate în antichitatea târzie de la Budești le-au fost consacrate mai multe articole și două monografii arheologice, semnate de Emanuil Rikman (1967) și Vlad Vornic (2006).

Mai jos, vă prezentăm un album cu fotografii de la Budești, păstrate în arhiva regretatului arheolog Nicolae Chetraru, care a participat la cercetările arheologice de la Budești în anii 1955-1957.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente