Rockit Conference: cum arată un eveniment online cu impact

Rockit Conference Impact

Ediția a noua a Rockit Conference, organizată pentru prima data în format exclusiv online, a unit 42 de experți stelari. Evenimentul a devenit un maraton online de cele mai actuale soluții, inspirații și tehnici în perioada COVID-19. Conferința Rockit din acest an a devenit ediția cu cel mai mare impact până în prezent la nivel regional și adus un interes sporit față de eveniment, un produs marca Made in Moldova.

Perioada COVID-19 a adus și în continuare aduce multe incertitudini, iar agenda 2020 pentru unii a devenit o călătorie în spațiu necunoscut. O astfel de călătorie a fost și evenimentul Rockit din această primăvară pentru organizatorii acesteia. Însă, în loc să analizeze dificultățile, aceștia și-au concentrat eforturile pe găsirea soluțiilor digitale în mai multe domenii afectate de pandemie.

„Evenimentul a depășit așteptările noastre. Online-ul are multe avantaje, unul fiind că am reușit să conectăm de două ori mai mulți speaker-i. Sunt foarte mândru și pentru numărul de speaker-i din Moldova, dar și calitatea înaltă a prezentărilor”, dezvăluie Artur Gurău, manager de proiect Rockit Conference și cofondator Digital Communication Network.

Pe 8-9 mai, în scena virtuală Rockit Conference au urcat 42 de oratori regionali și internaționali, un număr dublu față de cel planificat inițial. Maratonul online a unit experți internaționali și regionali precum: Sramana Mitra (One Million by One Million), Akilnathan Logeswaran (Facebook), Yurii Hladkyi (GRAPE), Dragoș Stanca (Upgrade 100 și Thinkdigital), Zain Velji (Northweather) și Dmitrii Voloshin (Simpals), Mariana Dahan (World Identity Network), Diana Stafie (FutureStation) și mulți alți experți remarcabili. Participanții Rockit au avut posibilitatea să interacționeze și să acorde întrebări speaker-ului preferat în cadrul Telegram Rockit Conference.

În cele două zile de conferință online, evenimentul a fost transmis live 21 de ore. Pe parcursul celor 48 de ore ale desfășurării evenimentului, numărul de vizualizări a depășit 160 000, iar numărul persoanelor înregistrate pentru eveniment pe site-ul oficial Rockit Conference 2020 a trecut peste 1 600. În cadrul conferinței din acest an, pentru prima dată, au fost conectați speaker-i din nouă domenii: antreprenori, startup-uri, afaceri, industria creativă, dezvoltare de conținut, media, educație, sănătate și smart living.

Dorința de a crea o platformă pentru parteneriate regionale a motivat organizatorii să creeze evenimentul cu acces liber pentru toți doritorii de a-și găsi propria soluție pe timp de pandemie. Astfel, pentru a oferi posibilitatea a de revedea sau descoperi informații utile celor care nu au reușit să se conecteze în timpul evenimentului, atât conferința integrală, cât și prezentările video separate pot fi vizualizate pe canalul YouTube Digital Communication Network.

De asemenea, în acest an, a fost introdus pentru prima dată un nou principiu de voting în cadrul ceremoniei Rockit Awards. Fiecare profesionist din industria creativă a avut posibilitatea să se autonominalizeze sau să-i recomande pe colegii de breaslă care, după părerea sa, merită să fie recunoscuți. Voting-ul a avut loc fără să existe o listă prestabilită sau un juriu, prin aplicația VoteMe.App, iar câștigătorii au fost anunțați pe 9 mai, seara. În cadrul decernărilor Rockit Awards, pe scena virtuală au cântat Cosmos în Buzunar, Limonique și Denorm.

Rockit Conference a fost lansată în 2014, fiind dedicată educației, comunicării și transformării digitale. Una dintre misiunile conferinței este de a crea o comunitate unită pentru a susține tinerii lideri, a aduce impact și soluții alături de experți și colegi internațional.

Evenimentul este organizat de către Rockit Academy și Digital Communication Network cu susținerea Biroului pentru Educaţie şi Cultură al Departamentului de Stat al SUA, Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC”, UNICEF Moldova, Tekwill, Moldova IT Park, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente