(video) Năstase la „În Profunzime”: „Această problemă a aeroportului putea și trebuia sa fie rezolvată mai înainte”

nastaseprof

În cadrul emisiunii „În Profunzime”, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a făcut mai multe declarații referitoare la vânzarea aeroportului și la acțiunile lui Igor Dodon.

„Cine l-a încurcat atunci (pe Dodon) la Consiliul de Securitate să pună problema mai apăsat și acest lucru sa se fi produs mai înainte? Amintiți-vă că în ședința Guvernului RM, când am ridicat această problemă, am fost surprins atunci să fiu admonestat chiar de prim-ministru, care mi-a spus ca vom discuta aceasta problemă la Consiliul de Securitate controlat de Dodon.

Această problemă a aeroportului putea și trebuia sa fie rezolvată mai înainte și nu prin tot felul de transfer de proprietate sau transfer de gestiune de la un bandit la altul. Eu atunci am insistat și am fost foarte ferm pe insistențele mele, dar din păcate nu am avut suficient sprijin în guvernul nostru la Consiliul de Securitate ca aeroportul sa treacă direct la stat și nu de la unii către alții.

Am avut abordări diferite (în cadrul blocului ACUM), unii au văzut într-un fel rezolvarea acestei probleme, noi am văzut-o în alt fel. Dodon a văzut-o prin preluarea de scheme de la foștii proprietari către cei care ii avea în vedere, vă amintiți, la un moment dat s-au vehiculat și niște nume ale unor indivizi certați cu legea de prin Rusia. Dar m-aș bucura mult dacă în următoarele zile instituțiile statului vor depune eforturi și aeroportul va reveni statului Republica Moldova”, a declarat Andrei Năstase.

https://www.facebook.com/protvchisinau/videos/243114260124702/

Reamintim că subiectul vânzării de către Ilan Șor a contractului de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău către o companie care ar fi controlată de către Nathaniel Rotschild a stârnit unele controverse și în ședința guvernului de miercuri, 22 august 2019.

În acest context, Năstase s-a întrebat „ce au întreprins instituțiile statului pentru a împiedica” tranzacția dintre Șor și Rotschild, prin care a fost „legalizat un jaf”.

Năstase a cerut instituirea unui moratoriu cu privire la tranzacționarea aeroportului și luarea de măsuri pentru a preveni recunoașterea legalizării tranzacției între Șor și Rotschild.

În replică, premiera Maia Sandu i-a transmis lui Andrei Năstase că acest subiect va fi discutat la Consiliul Suprem de Securitate și să „respecte regulamentul ședinței” guvernului.

Se întâmplă după ce luni, 20 august 2019, Avia-Invest a anunțat că noul proprietar al aeroportului este cetățeanul britanic Nathaniel Rotschild, care ar fi procurat, prin intermediul companiei NR Investments Ltd, 95 % dintre acțiuni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente