În perioada de carantină a crescut numărul de infecții sexual transmisibile

secundara_sexul_oral_inainte-de-HIV

Potrivit Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova, în perioada de carantină a crescut numărul infecțiilor transmisibile sexual în rândul tinerilor. Acest lucru reprezintă un risc pentru sănătatea lor, mai ales în perioada pandemiei COVID-19.

„Comportamentele de risc pe care le practică tinerii în această perioadă este consumul de alcool, fumatul, folosite cel mai des ca reducere a stresului. În aceste condiții, ei se supun unui risc suplimentar și anume relațiile sexuale neprotejate. Mai mult de o treime dintre adolescenții de până la 19 ani au deja această experiență, iar perioada de izolare nu garantează că aceste relații s-au oprit. În practica noastră deja avem solicitări de întrerupere a sarcinii nedorite sau păstrarea sarcinii obținute în această perioadă. Surprinzător, s-a mărit numărul de infecții sexual transmisibile. Foarte rar le vedeam în ultimii ani. Colegii din raioane ne spun că gonoreea a apărut mai des în rândul tinerilor. Au apărut cazuri de violență sexuală”, a declarat Galina Leșco, șefa Centrului de resurse la nivel național în servicii de sănătate prietenoase tinerilor NEOVITA, expertă internațională în sănătatea adolescenților.

Galina Leșco a menționat că tinerii care se confruntă cu probleme psihologice, emoționale sau de alt gen se pot adresa la specialiști accesând site-ul youthclinic.md. Tinerii vor putea verifica unde se află cel mai apropiat psiholog pentru a-i cere ajutor. Un domeniu-cheie al acestei platforme este oferirea asistenței tinerilor pe tema reproducerii sexuale în situații de criză, ce ține de planificarea familiei, avortul în siguranță, ajutor în situații de violență pe bază de gen etc.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente