A fost tratat de COVID-19, iar acum ajută alte persoane infectate. Cine este primul donator de plasmă sangvină din Moldova

94269900_3409415875753845_5188845570499805184_o

Angajatul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, maior al serviciului intern, Dumitru Carasic este primul donator de plasmă sanguină care salvează pacienții infectați cu COVID-19. Acțiunea realizată de salvator are menirea de a salva cel puțin trei persoane infectate cu noul tip de coronavirus.

Ofițerul a mers astăzi, 21 aprilie, la Centrul de Transfuzie a Sângelui pentru a dona plasmă. Angajatul IGSU a fost tratat de COVID-19 cu succes de medicii din Republica Moldova și se va întoarce în scurt timp la obligațiunile funcționale.

Amintim că Ministerul Sănătății a anunțat că persoanele de sex masculin, cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, fără comorbidități, cu istoric de boală COVID-19, caz confirmat, tratat (rezolvarea completă a simptomelor) și rezultat negativ pentru COVID-19 în două teste PCR, cu cel puțin 14 zile de la recuperarea clinică, pot deveni donatori eligibili pentru recoltarea și producerea plasmei convalescentă.

Prin urmare, pacientul trebuie să prezinte acord pentru donarea de sânge/plasmă convalescentă.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine