Asociația Companiilor de Creație din Moldova (COR) s-a alăturat inițiativei unui grup de activiști din România (viziere.ro) de a produce și dona viziere sistemului medical și implementează proiectul în Republica Moldova prin intermediul platformei online viziere.md.

Vizierele sunt produse din PET-G conform unui prototip ce acoperă fața și sunt donate cadrelor medicale implicate în tratarea pacienților sau persoanelor suspecte cu virusul COVID-19.

Vasile Braga, director executiv al Asociației COR: „Am inițiat colectarea de fonduri și producerea de viziere, cât și distribuirea acestora cadrelor medicale din Republica Moldova. Mulțumim colegilor de la viziere.ro pentru deschiderea de a oferi prototipul, ceea ce ne-a permis să realizăm proiectul și la Chișinău după ce în România se desfășoară în peste 20 de orașe. Credem că este un răspuns creativ și necesar societății în perioada pandemiei COVID-19, iar asigurarea securității și sănătății este prioritatea numărul 1 astăzi a tuturor. Respectiv, în doar două zile, peste 15 000 de viziere au fost comandate, iar în câteva ore am reușit producerea a 850 de viziere”.

Astfel, publicul este îndemnat să se implice prin mai multe modalități – să doneze materie primă PET-G și cutii pentru transport, resurse financiare pe contul Asociației COR sau să devină voluntari pentru producerea vizierelor.

Tot pe platforma viziere.md, cadrele medicale pot solicita viziere printr-un formular indicând instituția medicală și cantitatea de viziere necesară. În doar două zile de la lansarea inițiativei, peste 15 000 de viziere au fost comandate de către 33 de instituții medicale. Primele mostre au ajuns la medicii de la Spitalul Republican vineri, pe 27 martie, iar sâmbătă, 28 martie, și Institutul de Medicină Urgentă a primit primele donații de 150 de bucăți.

Mihail Ciocanu, director IMSP IMU: „Din numele medicilor și asistenților medicali de la Institutul de Medicină Urgentă, mulțumim pentru această donație de 150 de viziere care vine să completeze echipamentul de protecție pentru personalul medical. Am încercat o vizieră și este foarte comodă, se poate purta deasupra măștii și a ochelarilor de protecție și nu se aburește. Am completat formularul solicitând 5 000 de viziere, respectiv vom aprecia implicarea voluntarilor în producerea vizierelor în continuare și pentru colegii de la alte instituții medicale din țară”.

Printre primii care s-au alăturat campaniei se numără compania IT Sonacom, care asigură platforma online viziere.md și compania de curierat Muvi Express, care va realiza livrarea vizierelor la toate instituțiile medicale din țară gratuit pe parcursul desfășurării campaniei. De asemenea, companiile mărturii.md, EDUJOC și Piko Creative care produc viziere, alături de alți 12 voluntari care asamblează vizierele.

Informațiile vor fi actualizate pe pagina viziere.md și pagina de Facebook viziere.md.

Puteți face donații pentru proiectul viziere.md.

Cod Fiscal: 1017620003123

Cont IBAN:

MDL – MD71VI022242900000146MDL
EUR – MD53VI022242900000137EUR
USD – MD81VI022242900000085USD

Contul este deschis la Banca BC „Victoriabank” S.A., fil. nr. 29 Chișinău (VICBMD2X 490).

Descriere tranzacție: Stare de urgenta/Viziere PET

Donație minimă recomandată: 50 MDL/5 EUR/5 USD