Consiliul Audiovizualului a emis astăzi o dispoziție cu titlu executoriu imediat pentru toții furnizorii de servicii media audiovizuale din Moldova, în contextul stării de urgență cauzată de răspândirea virusului COVID-19. În dispoziție se menționează sub mai multe forme că orice informație publicată de mass-media în această perioadă trebuie să conțină neapărat datele oficiale publicate de autorități, iar jurnaliștii ar trebui să renunțe la opinii legate de acest subiect.

Prevederile dispoziției pot fi citite mai jos.

În toate programele audiovizuale de ştiri şi de dezbateri cu privire la reflectarea situației la zi și a consecințelor generate de efectele pandemice ale COVID-19, atât în plan național, cât și extern, subiecții enunțați mai sus se vor ghida exclusiv de principiile informării corecte, astfel încât să asigure cu obligativitate și fără echivoc următoarele reguli.
  • Redactarea şi prezentarea ştirilor/informațiilor va fi operată în condiții de circumspecție sporită, rigoare şi acurateţe maximă, luându-se în calcul impactul pe care îl poate produce respectiva știre sau informație.
  • Între subiectul abordat şi imaginile ce însoţesc comentariul va exista o conexiune reală și adecvată.
  • Titlurile şi textele afişate pe ecran vor reflecta cât mai exact esenţa faptelor şi datelor prezentate.
  •  În condițiile stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, se va prezenta obligatoriu poziția oficială a autorităţilor publice competente (Organizația Mondială a Sănătății, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale), acestea fiind cele mai avizate și mai competente în materia respectivă.
  • Pe durata perioadei stării de urgență prezentatorii/moderatorii/redactorii vor renunța unilateral la enunțarea și favorizarea neavizată atât a propriei opinii, cât și a liberei formări de opinii arbitrare în reflectarea subiectelor ce vizează pandemia COVID-19, atât în context național, cât și extern, unicele surse sigure, veridice, imparţiale și echilibrate fiind autorităţile publice competente din țară și de peste hotare (Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Organizația Mondială a Sănătății). Această obligativitate rezidă imperios din necesitatea asigurării exactității maxime şi corectitudinii depline a informației, din caracterul esenţial al faptului că relatările trebuie să provină din surse sigure, suficient documentate sub aspect factologic, cu o abordare credibilă şi imparţială a evenimentelor.
  • Difuzarea cu prioritate maximă în cadrul serviciilor media audiovizuale a informaţiilor exhaustive cu privire la starea de urgenţă, în sensul reflectării neîntârziate a datelor şi comunicatelor oficiale ale autorităţilor publice. Informaţiile respective vor fi prezentate obligatoriu inclusiv prin intermediul limbajului mimico-gestual sau prin titrare sincron pentru a asigura accesul la informaţie al tuturor cetățenilor.

Jurnaliștii s-au arătat indignați de dispoziția respectivă, spunând că este măsură clară de cenzurare a presei libere.