Ministerul Sănătății a încurcat cursa avionului în care era moldoveanca testată pozitiv cu coronavirus

avion

Ministerul Sănătății a încurcat cursa avionului în care era moldoveanca testată pozitiv cu coronavirus. Despre aceasta a declarat inițial fosta ministră a sănătății Ala Nemerenco. Ulterior, pe pagina ministerului a fost rectificat mesajul.

Inițial, se spunea că moldoveanca a zburat cu cursa Bologna-Chișinău, mai apoi Milano-Chișinău.

„Stimați colegi de la minister, vă rog să vă treziți și să preluați tactica altor țări. În special a României care e alături. Pacienta cu pneumonie era cu tuse și alte simptome clinice și riscul de îmbolnăvire a celor care i-au acordat ajutor în avion, cât și pasagerilor care au circulat alături câteva ore în distanță apropiată este foarte înalt. Toți pasagerii cât și stuarzii de pe cursa Milano-Chișinău trebuie urgent înregistrați, consultați și monitorizați, iar o parte dintre ei introduși pentru binele lor și celor apropiați în carantină de spital. Cursa este din Milano, datele inițiale erau indicate greșit pe pagina de Facebook a ministerului”, a scris Nemerenco.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine