Procuratura Generală a pornit cinci cauze penale pe marginea investigației RISE „Ministerul Interceptărilor”

Dosar-comentarii-Facebook-920×612

Procuratura Generală s-a autosesizat pe marginea investigației realizate de RISE Moldova, „Ministerul Interceptărilor”, privind pretinsele ilegalități admise la efectuarea măsurilor speciale de investigații în cadrul unor cauze penale. În rezultat, după verificarea modului de desfășurare a urmăririi penale, procuratura a stabilit abateri de la lege, în special la compartimentul activității speciale de investigații.

Drept urmare, au fost pornite cinci cauze penale și trei procese penale pe faptul comiterii acțiunilor de culegere ilegală a informațiilor ocrotite de lege, despre viața personală, ce constituie secret personal sau familial, fără consimțământul persoanei, cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației, precum şi violarea dreptului la secretul convorbirilor telefonice cu încălcarea legislației, cu folosirea situației de serviciu.

În acțiunile de urmărire penale pornite de procuratură sunt vizați cinci ofițeri de investigație, inclusiv un șef de subdiviziune din cadrul Inspectoratului Național de Investigație al IGP al MAI și trei procurori.

Concomitent, în privința a șapte procurori au fost inițiate 13 proceduri disciplinare care au fost remise pentru examinare Colegiului disciplinar din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor.

Vă amintim că, în luna iunie, RISE Moldova a intrat în posesia unui set de date care arată amploarea operațiunii. În documente se face referire și la peste 200 de DVD-uri cu discuții telefonice interceptate.

Jurnaliștii au publicat lista celor 52 de persoane care au fost interceptate ilegal în perioada guvernării PDM. Printre aceste nume se regăsesc politicieni de opoziție, jurnaliști, medici etc.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine