Alege o stradă mai aglomerată dintr-un orășel mai mic, deschide încet husa, o pune jos, scoate chitara și începe să plimbe degetele pe strune, iar instrumentul e continuarea bătăilor inimii lui și a ritmului în care trăiește un moment. Dumitru Colesnicov are o parteneră specifică în călătorii, care necesită multă grijă și atenție; tânărul călătorește cu chitara sa și în fiecare dintre orașele vizitate, deocamdată 14 la număr, nu ezită să-și plimbe degetele pe formele voluptoase ale chitarei și să dea viață străzilor cu muzica sa.
Cântatul pe străzile aglomerate din orașele pe care le vizitează se trage din perioada în care Dumitru era student la București. „Inițial, o făceam pentru bani, ca ulterior să înțeleg că am depășit acest moment și o fac mai mult pentru propria plăcere. Respectiv, eu scot husa în continuare, chiar dacă nu mai am nevoie de bani. Îmi place atenția, îmi place să arăt lumii ce pot și să primesc complimente și reacții. Îmi place să cunosc muzicieni și să stabilesc legături cu aceștia. Îmi place când oamenii se apropie de mine și apreciază ceea ce fac.”
„Poți călători fără bani, doar cu chitara în spate”
Tânărul nu are un repertoriu specific, el cântă ceea ce simte, fără o ordine prestabilită, fără o pregătire minuțioasă „de acasă”. „Cel mai mult îmi place să cânt bluesuri sau adaptări ale unor piese în stil blues. Dacă alți muzicieni se alătură, putem face o improvizație și asta e cea mai bună recompensă pe care pot s-o primesc.”
Cel mai des, puteți să-l găsiți pe Dumitru pe străzile centrale sau pietonale, unde sunt mulți oameni și unde nu e o problemă că faci zgomot. „Îmi place acest sentiment, îmi pare romantic să realizez că sunt un fel de boschetar, dar care cel puțin încearcă să încânte oamenii pentru bani.”
Muzicianul spune că tradiția lui este și utilă. Acesta își amintește cum, într-o excursie din România, i s-au furat banii și nu avea bilet de întoarcere. Atunci, a luat chitara, a ieșit în stradă și, fără a apela la ajutorul celor de acasă, și-a câștigat singur banii pentru drum. „Poți călători fără bani, doar cu chitara în spate.”
„Mereu încerc să ghicesc la ce se gândesc oamenii când mă aud”
Datorită tradiției sale, Dumitru spune că descoperă nu doar orașe noi, dar și pe oamenii de acolo, componenta socială a orașelor. „Modul în care reacționează oamenii, de fapt, reprezintă unul dintre motivele pentru care continuu să mai cânt în străzi. Mereu încerc să ghicesc la ce se gândesc oamenii când mă aud. Oamenii pot fi interesați sau indiferenți; cu cât e mai mic orașul, cu atât interesul persoanelor e mai mare. Îmi place cum reacționează copiii. Ei de regulă dansează, se distrează și nu vor să plece. Băieții țin să lase ceva în husă dacă alături de mine cântă vreo fată, crezând că astfel o vor impresiona cu generozitatea lor.”
Tânărul își amintește cum în unele orașe puteau să i se fure banii din husă, iar în altele oamenii cântau alături de el. „Cea mai memorabilă reacție a fost în Toronto. O femeie părea exaltată de cântările mele, a filmat foarte mult și apoi s-a așezat lângă noi. Eram alături de câțiva persani, iar ea a stat tot timpul cât am cântat. În pauze, ea punea foarte multe întrebări și ne lăuda, spunându-ne că suntem minunați pentru că facem fuziune interculturală.”
La Ciornomorsk, oamenii nu credeau că Dumitru nu cunoaște ucraineana și a învățat cuvintele piesei pe de rost, iar la Vama Veche mereu găsește pe cineva care i se alătură. „Îmi place cel mai mult să cânt la Vama Veche; oamenii sunt foarte deschiși. Mie îmi place pentru că se apropie un om, te întreabă dacă știi o piesă și începe să cânte alături de tine cu vocea. De asemenea, se mai întâmplă să se alăture și alți muzicieni cu diferite instrumente.” Tânărul apreciază orașele în care cultura cântatului în stradă e mai dezvoltată.
Serile de vineri vin cu cele mai mari recompense
Datorită tradiției sale, Dumitru a avut parte de mai multe facilități. Bunăoară, a mers odată pe gratis de la București la Vama Veche. „Făceam autostop și nimeni nu se oprea. Am scos chitara și, în cele din urmă, șoferul mi-a zis să nu-i dau bani, dar să îi cânt tot drumul.”
Cea mai mare recompensă bănească a avut-o tot la Vama Veche. „Un tânăr mi-a dat 200 RON ca să încetez să cânt pentru o perioadă, fiindcă iubita lui era beată și nu voia să plece de lângă mine.”
De asemenea, Dumitru menționează că în cazul în care cântă într-o seară de vineri, la sfârșitul sau începutul lunii (zilele în care oamenii primesc salarii), atunci câștigul lui poate fi dublu decât într-o zi obișnuită.
