Moldova, prin Acordul de la Paris, se angajează să micșoreze emisiile gazelor de seră cu circa 70 %

social
Foto: trm.md

Republica Moldova se angajează să reducă necondiționat, până în anul 2030, emisiile de gaze cu efect de seră cu 70 % față de anul 1990. Despre aceasta au discutat reprezentanții ministerelor Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Economiei și Infrastructurii ai Delegației UE în Republica Moldova şi Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Prevederile de reducere a emisiilor gazelor au fost elaborate pentru Republica Moldova odată cu aderarea la Acordul de la Paris.

La ceastă întrunire s-a constatat că, în cazul în care țara va primi de la comunitatea internațională asistență tehnică, financiară și sprijin tehnologic, nivelul de reducere condiționat a gazelor cu efect de seră ar putea fi de până la 88 % față de nivelul din anul 1990.

„Deși Republica Moldova este responsabilă de mai puțin de 0,026 % din emisiile globale de gaze cu efect de seră, aceasta este afectată de încălzirea globală de rând cu toate țările. Prognozele arată că sectoarele cele mai vulnerabile la schimbările climatice sunt agricultura, resursele de apă, silvicultura, sănătatea, energetica și transportul”, a declarat Dorin Andros, secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Pentru a menține încălzirea globală în limitele a 2 grade Celsius față de perioada preindustrială, 197 de țări au semnat Acordul de la Paris. Conform acestuia, țările semnatare s-au angajat să actualizeze Contribuția Națională Determinată o dată în cinci ani, pentru a monitoriza și evalua progresele, respectiv pentru a stabili ținte mai ambițioase în vederea atingerii obiectivelor Acordului de la Paris.

„Odată cu adoptarea Pactului ecologic european, Uniunea Europeană va transforma provocările de mediu în oportunități de dezvoltare. Pactul ecologic european este într-adevăr parte integrantă a strategiei Comisiei Europene de implementare a Agendei 2030 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Investiția în abordarea impactului negativ al schimbărilor climatice oferă noi oportunități semnificative pentru o dezvoltare economică durabilă și incluzivă. Sunt convins că, în cele din urmă, aceasta va stimula crearea de locuri de muncă ecologice și va consolida competitivitatea în ansamblu”, a declarat Gintautas Baranauskas, reprezentant al Delegației Uniunii Europene la Chișinău.

Contribuția Națională Determinată a fost elaborată cu sprijinul Proiectului EU4Climate, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Acest proiect are un buget total de 8,8 milioane de euro, proiectul se desfășoară în perioada 2019-2022 în țările Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Ucraina și Republica Moldova.

Reporter stagiar: Petru Beșleaga

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente