Trei muzicieni din Moldova au revenit dintr-un turneu din China, Wuhan, zonă unde este focar de coronavirus

business insider

Trei muzicieni din Moldova au fost într-un turneu de 50 de zile în China. Aceștia au evoluat în Wuhan, zonă unde este focar de coronavirus. Aceștia au participat alături de alți muzicieni din România. Muzicienii moldoveni au fost trimiși acasă. Unul dintre aceștia se află în prezent în carantină, iar situația celorlalți doi nu este clară.

Unul dintre muzicieni este de la Sala cu Orgă. Contactată de echipa #diez, directoarea instituției, Larisa Zubcu, a menționat că muzicianul a întreprins toate măsurile de siguranță. „De la Sala cu Orgă a fost doar o persoană. Ea a venit ieri, s-a prezentat prima zi, a fost trimisă pentru investigații și nu vine la serviciu. Chiar astăzi a fost la medic, a făcut toate analizele și stă în carantină.”

Doi dintre muzicieni sunt studenți de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Contactată de echipa #diez, rectora instituției, Victoria Melnic, a menționat că nu cunoaște detalii despre tineri, dat fiind faptul că aceștia se află în prezent în vacanță, iar situația și măsurile luate de către studenți vor fi aflate luni.

„Muzicienii români sunt obligați să dea analize și să stea acasă două săptămâni. Eu inclusiv, am fost sunat și de medic să mă întrebe dacă n-am simptome. Stau acasă în carantină, la Brașov”, a menționat muzicianul Radu Croitorul.

Autorităţile chineze sunt în stare de alertă – închid oraş după oraş în încercarea de a stopa răspândirea coronavirusului. Au plasat sub carantină şi au închis nu mai puţin de șapte oraşe, informează BBC. Numărul deceselor a crescut. Până acum au decedat 26 de persoane.

Numărul persoanelor infectate, de asemenea, a crescut şi a ajuns acum la 830. Epidemia îşi are originea în oraşul central chinez Wuhan din provincia Hubei şi s-a răspândit în alte oraşe din China, inclusiv Beijing şi Shanghai. În încercarea de a stopa răspândirea noului tip de virus, autorităţile chineze au luat decizia să suspende transportul public în mai multe localităţi din provincia Hubei, inclusiv în Wuhan, unde locuitorii au fost sfătuiţi să nu părăsească oraşul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente