Cinci autobuze noi vor fi puse în circulație în această săptămână. Pe ce trasee vor circula

Autobuze-noi-e1553788840112

Cinci autobuze noi vor fi puse în circulație începând cu ziua de miercuri, 22 ianuarie. Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, în cadrul ședinței primăriei. Cele cinci autobuze vor fi distribuite în sectorul Ciocana al Capitalei și în suburbia Trușeni.

Autobuzele au trecut o perioadă de testare și urmează să fie puse în circulație. „Patru vor merge pe periferia zonelor Maria Drăgan, Voluntarilor – pentru că acolo este solicitarea foarte mare, iar în ceea ce ține de unitățile de transport, în zonă circulă doar două maxi-taxiuri și acelea cu grave abateri de la înțelegerile pe care le avem, asta în contextul solicitării de majorare a tarifelor – și o unitate de transport va fi direcționată spre Trușeni”, a menționat Ion Ceban.

Ion Ceban a mai declarat că parcurile de troleibuze vor fi suplinite cu mai multe unități de transport pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să meargă mult pe jos pentru a ajunge la destinații.

Amintim că Primăria municipiului Chişinău a semnat miercuri, 20 februarie, contractul de achiziționare a 31 de autobuze marca Isuzu Citiport de la o firmă offshore, ca urmare a desemnării câștigătorului la concursul desfășurat pe 8 februarie.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine