În prima zi de iarnă, la Chișinău, este inaugurat Bradul de Crăciun. Acesta a fost instalat în Piața Marei Adunări Naționale, iar noul primar al capitalei, Ion Ceban, va deschide oficial această ceremonie și va da startul sărbătorilor de iarnă.

În aceste clipe, Ion Ceban, însoțit de zeci de copii, se îndreaptă spre PMAN pentru a aprinde luminițele de sărbătoare.

Manifestările cultural-artistice dedicate Sărbătorilor de Iarnă 2019/2020 se vor desfășura în perioada 1 decembrie 2019-15 ianuarie 2020.

Activitățile artistice în Piața Marii Adunări Naționale vor începe de la ora 17.00 cu spectacolul „Reverie de iarnă”.

Tot pe 1 decembrie, va fi inaugurat orășelul „Lumea copiilor”, (ora 18.00), în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, iar în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” (ora 19.00) va fi deschis „Christmas Village”.

În perioada 2-24 decembrie 2019, în PMAN va activa caruselul și alte dispozitive pentru distracția maturilor și a copiilor, vor fi amenajate pavilioane foto, vor fi actori costumați în Moș Crăciuni, animatori etc.