O specie de cerb pitic, considerată dispărută de 25 de ani, a fost găsită în Vietnam

cerbuleț
Foto: Agerpres

O specie de cerb pitic din Asia, pe care oamenii de ştiinţă o considerau dispărută de peste 25 de ani, a fost fotografiată în Vietnam, potrivit unui studiu publicat luni în revista Nature Ecology & Evolution, transmite AFP, citat de Agerpres.

Cerbul pitic cu spate argintiu (Tragulus Versicolor) este un mamifer prezent doar în Vietnam şi a fost foarte puţin studiat.

„Imaginaţi-vă un cerb care a fost micşorat la dimensiunea unui pudel. Înlăturaţi coarnele şi adăugaţi doi mici canini. Apoi, scufundaţi două treimi din animal într-o găleată cu vopsea cenuşiu-argintie: veţi obţine un cerb pitic cu spate argintiu”, a spus Andrew Tilker, de la Global Wildlife Conservation (GWC), coautor al studiului.

De peste un sfert de secol, oamenii de ştiinţă nu au mai auzit vorbindu-se despre acest animal. Ei s-au temut că vânătoarea, deşi interzisă, a condus la extincţia acestei mici rumegătoare.

În urma informaţiilor obţinute, oamenii de știință au plasat circa 30 de camere echipate cu detectoare de mişcare în pădurile din jur, iar în două dintre zone, camerele au reperat aproape 300 de vizite ale Tragulus Versicolor.

Cercetătorii consideră însă că sunt necesare studii suplimentare pentru a înţelege mai bine distribuţia acestor mamifere.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Iulia Vrabie
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente