Lorena Bogza, dezamăgită de dezbaterile electorale: „Greii cu șanse în sondaje au preferat să se ascundă”

lorena bogza

Jurnalista și prezentatoarea TV de la postul PRO TV Chișinău Lorena Bogza se arată dezamăgită de comportamentul favoriților din campania electorală pentru alegerile locale din 20 octombrie 2019.

Aceasta a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook.

„Dragi prieteni,

Dezbaterile electorale s-au încheiat. Am constatat cu dezamăgire că «greii cu șanse în sondaje» au preferat să se ascundă și să nu răspundă la întrebări, să nu se confrunte între ei, să nu participe la NICIO dezbatere electorală! NICIUNA!

Chiar mă întrebam înainte de campanie cum se va răsfrânge colaborarea PSRM-ACUM asupra acestei campanii?! Iată și răspunsul!

Întrucât nu am avut posibilitatea să văd toți candidații, să le aud răspunsurile, să-i văd confruntându-se, am decis ca duminică să nu particip la vot. (later edit: a nu se înțelege că promovez absenteismul!)

Și, pentru ca pe viitor să nu-i mai așteptăm în zadar la dezbateri, dezbateri pe care ei pur și simplu nu le iau în serios, propun ca Parlamentul să excludă din lege obligativitatea de a desfășura dezbateri electorale. Punct!

Vă mulțumesc că ne-ați urmărit pe parcursul acestei campanii și mulțumesc tuturor candidaților care au găsit timp să se prezinte la dezbateri (deși nu le-a fost ușor și au avut și ei întâlniri cu alegătorii)”, scrie Lorena Bogza.

Taguri: #Locale 2019
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente