Deputatul ACUM Octavian Țîcu a anunțat ieri, într-o conferință de presă, că părăsește fracțiunea PPDA și se lansează în cursa electorală pentru Primăria Chișinău pe cont propriu. Toate astea le face însă rămânând „deputat independent ACUM”. Reacțiile colegilor au fost cel puțin dure, dar acesta a primit și propuneri de la alte partide.
Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, e de părerea că, participând la cursa pentru șefia capitalei, Țîcu va avea „o concurență acerbă pentru un loc în subsolul clasamentului”.
„Vreau sa îi urez succes fostului coleg Țîcu să ia mai multe voturi decât Valeriu Munteanu, Ruslan Codreanu sau, în cel mai rău caz, nu mai puține decât Vladimir Cebotari. Dl Țîcu va avea o concurență acerbă pentru un loc în subsolul clasamentului. Dacă pentru asta merită să dai cu piciorul în cei care au muncit și te-au adus în Parlament?”, a declarat Mihai Popșoi.
Alte reacții au venit de la deputatul ACUM Dumitru Alaiba: „Să fi gândit noi toți 26 ca Octavian, îl aveam până acum pe Plahotniuc la guvernare. Întrebarea nu este de ce Octavian Țîcu a părăsit blocul ACUM. Întrebarea e dacă el a fost în blocul ACUM, dacă a fost cu adevărat”.
„Pentru noi nu a fost o surpriză mare plecarea dânsului, dar a fost o surpriză neplăcută faptul că, cu 10 minute înainte de ședința fracțiunii, dumnealui a venit și ne-a anunțat că, pe lângă faptul că pleacă din fracțiune, are intenția de a candida la funcția de primar, fără să discutăm în prealabil. Dânsul a lipsit mult timp și chiar a revenit nu demult dintr-o deplasare. Păcat că Octavian nu a devenit parte componentă a echipei Platformei DA”, a afirmat Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV.
Și propuneri…
Partidul Unității Naționale a declarat că susține decizia lui Țîcu și chiar îi propune platforma sa partinică.
„Luând în calcul pericolul reprezentat de căderea Chișinăului în mâinile PSRM, conștientizând necesitatea unificării tuturor forțelor proeuropene și unioniste, realizând pericolul revenirii Republicii Moldova în zona de influență a Federației Ruse, Partidul Unității Naționale își anunță deplinul sprijin pentru candidatura deputatului Octavian Țîcu la funcția de primar al Chișinăului”, s-a menționat într-un comunicat al formațiunii.
În cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, ediție care a avut loc ieri, 18 septembrie, Octavian Țîcu a menționat că a vorbit și cu alte partide care se află pe dreapta: Partidul Popular Românesc (PPR) și PLDM.
„Am înțeles că acum e consiliul lor și aștept să văd ce decid. Mie mi-ar plăcea să fie o alianță pentru Chișinău, care ar acorda sprijin candidaturii mele. Pot să gândesc acum că va fi o noapte lungă de discuții. Dimineața vom avea cu toții o claritate. Această alianță pentru Chișinău ar fi importantă și postelectoral”, a precizat Octavian Țîcu.