Și în acest an, un contingent al Armatei Naționale va participa la Parada militară de la Bucureşti, organizată de 1 decembrie

armata femei
Foto:Ministerul Apărării al Republicii Moldova

Un contingent al Armatei Naționale va participa la parada militară de la București, organizată duminică, 1 decembrie, cu prilejul Zilei Naționale a României. Această activitate a devenit o tradiție pentru Republica Moldova.

În acest an, formația Armatei Naționale este constituită din Grupul Port-Drapel, reprezentat de militarii din Compania Garda de Onoare, urmat de contingentul de pacificatori ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii „Căști Albastre”, condus de locotenent-major Cristina Dolgoruc.

Astfel, cei 30 de ofițeri, soldați și sergenți moldoveni vor defila în Piața Arcul de Triumf din București, alături de militarii români și de contingente străine din detașamentele dislocate în România. În acest context, militarii noștri au început să-și desfășoare antrenamente zilnice la poligonul Ghencea.


De menționat că militarii din Republica Moldova participă la parada militară de la București începând cu anul 2014. Astfel, nu este pentru prima dată când militarii moldoveni iau parte la acest eveniment important pentru România.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente